Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Crește taxa de drum în Austria de la 1 ianuarie

Urmând modelul german, Austria se pregătește să majoreze din nou taxele de drum cu începutul noului an. Astfel, pentru un autovehicul Euro VI cu patru sau mai multe axe, de exemplu, va fi de plată 0,473 de euro (+7,42%) în 2024 (față de taxa de drum din 2023 de 0,440 de euro), iar pentru clasa Euro V, taxa va fi de 0,499 de euro (+10,59%). Creșterea tarifelor la taxele de drum se va face eșalonat: în 2024 crește cu +7,4%, în 2025 crește cu + 5,5% și în 2026 crește cu + 5,2%, iar la acestea se vor adăuga anual rata inflației.

Regulamentul nr. 331, publicat în Monitorul Oficial al Austriei din 21 noiembrie 2023, anunță creșterile de taxe de drum din 2024 pentru autovehiculele cu o greutate totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone care utilizează autostrăzile și drumurile naționale din Austria.

Încă de la începutul anului 2023, creșterea taxei de drum a fost de 2,8%, dar pentru Euro 6 a crescut la 4%, cu suprataxe pentru tranzitul pe timp de noapte. Acum au fost adăugate multe altele, după modelul german, care calculează taxa de trecere incluzând nu doar costurile de infrastructură, ci și pe cele rezultate din emisiile de CO2 legate de trafic.

Regulamentul austriac prevede că vehiculele trebuie să fie încadrate într-o clasă tarifară, fără de care se atribuie cel mai mare tarif (clasa de emisii 1). Prin urmare, înainte de 1 ianuarie 2024, proprietarul vehiculului poate declara electronic clasa de emisii Euro și clasa de emisii de CO2, înainte de a utiliza drumurile cu taxă, prin intermediul calculatorului special al Asfinag AG. Clasa de emisii CO₂ și clasa de emisii EURO nu sunt stocate pe dispozitivul de taxare din vehicul, ci sunt luate procesate și determinate la nivel central, după înregistrarea online și verificarea datelor de către ASFINAG.

Ca și în cazul Toll Collect, într-o primă etapă, toate vehiculele sunt clasificate în clasa 1 de emisii de CO₂, astfel că doar pentru circa 5% din autovehicule este necesară înregistrarea pentru încadrarea într-o categorie cu taxe mai favorabile. Autovehiculele cu propulsie electrică sau pe hidrogen sunt înregistrate automat în clasa 5 de emisii de CO₂. 

Diferențierea taxelor rutiere introdusă în prezenta propunere se aplică numai remorcilor mai eficiente. Aceasta înseamnă că operatorii rutieri, furnizorii de servicii de taxare rutieră și entitățile care percep taxele rutiere nu trebuie să înregistreze informațiile relevante ale altor remorci. Definirea claselor de remorci are scopul de a simplifica punerea în aplicare pentru întreprinderile cu un număr semnificativ de remorci.

Autoritățile austriece preconizează că noul sistem de taxare va avea un impact minor asupra competitivității firmelor, dar cu toate acestea se estimează că transportatorii vor fi motivați să adopte autovehicule mai eficiente energetic. Această inițiativă clarifică dispozițiile europene care stabilesc obligația de a diferenția taxele de utilizare a infrastructurii și taxele de utilizare în funcție de emisiile de CO2 ale autovehiculelor.

Articole similare

Ad