Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cifra de afaceri din transportul european a crescut cu 1,4% în 2023, față de 3,5% în 2022

Upply a realizat o retrospectivă a pieței europene de transport rutier de marfă din anul care tocmai se încheie (2023 review of road transport in Europe (upply.com)), și în care cererea a scăzut, ceea ce a condus și la scăderea tarifelor, în timp ce costurile de exploatare totuși au crescut, afectând profitabilitatea firmelor și favorizând casele de expediții.

După creșterea puternică a PIB în primele trei trimestre din 2022 în majoritatea țărilor UE, acesta s-a contractat în ultimul trimestru și abia și-a revenit puțin în 2023, când activitatea economică a fost slabă din cauza costului mai mare al vieții, cererii externe scăzute și înăspririi politicilor monetare.

În aceste condiții, instituțiile europene se așteaptă la o creștere limitată la 0,6% în 2023 în zona euro și în UE în ansamblu, după ce în mai 2023 estimaseră o creștere a PIB de 1,1% în zona euro și de 1% în UE27. Dar de atunci incertitudinea și riscurile de scădere a perspectivelor economice au crescut din cauza prelungirii conflictelor din Orientul Mijlociu și Ucraina.

Germania a înregistrat o scădere cu 0,1% a PIB în al treilea trimestru din 2023, potrivit estimării finale a institutului de statistică Destatis, iar producția țării a fost puternic afectată de criza energetică. În total, se așteaptă ca PIB-ul Germaniei să scadă cu 0,3% în 2023.

Franța ar trebui să înregistreze o creștere de 1%, peste media europeană, datorită activității globale reziliente, iar agenția de rating americană S&P Global i-a menținut ratingul AA al datoriei.

Dintre celelalte mari economii europene, Spania a înregistrat clar performanțe economice peste medie, creșterea PIB fiind estimată la 2,4% în 2023, iar Italia este și ea puțin peste medie, cu o creștere estimată la 0,7%.

Inflația se așteaptă să fie în curând sub control. În zona euro creșterea prețurilor bunurilor de consum a fost de 2,9% în octombrie, față de 10,6% cu un an în urmă, o contribuție importantă la aceasta având scăderea prețurilor la energie, care, ne amintim, crescuseră mult după invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022. Comisia Europeană se așteaptă ca rată inflației să scadă până la +5,6% în zona euro și +6,5% în UE pentru întregul 2023 și să fie de +3,5% în 2024 și +2,4% în 2025 – deci încă departe de ținta de 2%, ceea ce înseamnă că politica de înăsprire monetară dusă din iulie 2022 încoace nu se va modifica semnificativ pe termen scurt.

În ciuda încetinirii economice, piața muncii a rămas destul de dinamică, estimându-se că rata șomajului în UE va rămâne în general stabilă în 2023 și 2024, la 6%, și că va scădea la 5,9% în 2025.

În ceea ce privește transportul rutier de mărfuri din Europa, firma de consultanță Transport Intelligence (Ti) prognozează că creșterea cifrei de afaceri va fi de +1,4% în 2023, până la 456,7 miliarde de euro, după 3,5% în 2022. Creșterea pe piețele interne va scădea de la +2,2% în 2022 la +0,5% în 2023, iar pe rutele internaționale se va înjumătăți: +3,4%, față de +6,4%. Chiar și comerțul electronic, un client foarte dinamic pentru transportul rutier de mărfuri în timpul pandemiei, și-a pierdut din avânt, iar sectorul auto, care generează fluxuri semnificative pentru transportul rutier, întâmpină și el dificultăți, deși începe să înregistreze o anumită redresare.

Articole similare

Ad