Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Asociațiile patronale din transporturi s-au întâlnit azi cu ministrul Sorin Grindeanu. Iată ce au obținut!

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, s-a întâlnit astăzi, 16 ianuarie 2024, cu reprezentanții confederațiilor patronale și federațiilor reprezentative ale transportatorilor rutieri, chiar dacă aceștia din urmă nu participă la protestul spontan al colegilor de breaslă și al agricultorilor, protest ce a început săptămâna trecută și care, între timp, a escaladat, lista de revendicări fiind tot mai lungă și mai complexă.

Grindeanu și-a arătat deschiderea pentru identificarea unor soluții constructive care să rezolve problemele din domeniu sesizate de transportatorii rutieri și i-a asigurat că îi va ajuta cu ce va putea.

„Sunt probleme care pot fi rezolvate de către Ministerul Transporturilor și de companiile din subordine, dar și subiecte care necesită răspuns din partea altor autorități ale statului.“

În urma discuțiilor purtate, părțile implicate au convenit următoarele:

  • MTI să sprijine demersurile partenerilor sociali care țin de competența ASF, MAI, Autoritatea Vamală Română și Ministerul Finanțelor pentru rezolvarea problemelor legate de RCA, indemnizația de hrană și de cazare, acciza aferentă motorinei, realizarea unor puncte de trecere a frontierei dedicate – prima dată în regin pilot – între România și țările non-UE, pentru fluidizarea traficului rutier.
  • Reducerea timpilor de așteptare la frontierele UE și non-UE prin separarea fluxurilor de camioane (unde este posibil) și prin cântărire dinamică (inițial în vămile Giurgiu și Nădlac, cu extindere ulterioară la nivel național);
  • În cazul problemelor referitoare la amenzile aplicate pentru expirarea rovinietei din cauza așteptărilor la frontieră, în termen de 7 zile se vor implementa măsurile necesate pentru eliminarea acestui aspect;
  • În termen de 15 zile se va reveni la toleranța de 4% pe axă și 5% la masa motală maxim autorizată, plus toleranțele aplicate la depășirea dimensiunilor maxim admise;
  • Urgentarea procedurilor de dialog social aferente proiectelor de acte normative privind ajustarea tarifelor AST – în termen de 7 zile;
  • MTI va promova în maximum 10 zile un proiect de act normativ referitor la despăgubirea CMR, în conformitate cu convenția CMR;
  • Se va organiza la MTI un grup de lucru pentru îmbunătățirea cadrului normativ care are ca scop eliminarea „pirateriei“ în transporturi și corelarea HG nr. 1317/2023 cu OG nr. 43/1997 – termen imediat;
  • Crearea unui grup de lucru din care să facă parte MTI și Autoritatea pentru Digitalizarea României, pentru modificarea OG 49/2022 privind transportul alternativ și retragerea proiectului actual de OG din procedura de consultare publică – termen imediat.

Se pare că nu s-a mai pomenit însă nimic despre desființarea cântarelor CNAIR din frontieră, în conformitate cu regulamentul european 1100/2008.

Articole similare

Ad