Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Economia europeană se va redresa abia la final de 2024

Transportul rutier se confruntă cu provocări majore legate de încetinirea creșterii economice, dar și de imprevizibilitatea costurilor și de decarbonizare, așa cum reamintește o analiză realizată recent de Upply (The outlook for European road transport in 2024 (upply.com)). Iar pentru 2024 se preconizează că economia europeană se va redresa lent, dar este puțin probabil ca acest lucru să se întâmple înainte de sfârșitul anului.

Potrivit OECD, creșterea globală estimată pentru anul acesta este de 2,7%, față de 2,9% în 2023 și 3,3% în 2022, iar raportul ONU privind situația și perspectivele economice mondiale (WESP) este chiar puțin mai pesimist, estimând o creștere de 2,4% în 2024. Aceste perspective pesimiste pe termen scurt se explică prin ratele ridicate ale dobânzilor, escaladarea în continuare a conflictelor, comerțul internațional lent și dezastrele climatice, care reprezintă, toate, în viziunea ONU, provocări semnificative pentru creșterea globală, în condițiile în care economia mondială este deja împovărată cu niveluri ridicate ale datoriei, dar pe de altă parte are nevoie de investiții pentru a resuscita creșterea, a combate schimbările climatice și a accelera progresul către obiectivele de dezvoltare durabilă.

Economia europeană în general și sectorul transportului rutier de mărfuri în special nu fac notă discordată față de acest diagnostic general. Economia europeană și-a pierdut avântul în 2023, din cauza costurilor ridicate ale vieții, cererii externe scăzute și înăspririi politicii monetare, iar transportul rutier trebuie să facă față încetinirii creșterii economice, imprevizibilități costurilor și decarbonizării.

În previziunile economice din toamna lui 2023, Comisia Europeană indică faptul că, după ce a cunoscut o expansiune puternică în cea mai mare parte a lui 2022, PIB-ul real s-a contractat spre sfârșitul anului și a înregistrat puține progrese în primele trei trimestre din 2023, creșterea PIB-ului în UE și în zona euro fiind estimată în 2023 la 0,6 %, cu 0,2% mai mică decât previziunile din vară.

În 2024, activitatea economică ar trebui să se redreseze, iar cheltuielile de consum să crească datorită creșterilor salariale, scăderii în continuare a inflației și unui nivel bun de investiții în Europa, susținut de indicatorii financiari buni ai firmelor. PIB-ul UE este așteptat să fie cu 1,3% mai mare (sau cu 1,2% mai mare în zona euro), dar experții sunt de acord că redresarea va avea loc la sfârșitul anului, după două sau trei trimestre slabe.

Situația economică rămâne dificilă în Germania, implicit pentru fluxurile sale de transport rutier, atât interne, cât și cu celelalte țări europene. După ce s-a contractat cu 0,3% în 2023, PIB-ul Germaniei este de așteptat să fie cu 0,8% mai mare în 2024, puțin sub media UE.

Upply estimează că tarifele de transport de marfă vor continua să scadă lent la începutul lui 2024, înainte de o redresare datorată revenirii la creștere economică și costurilor ridicate.

În afară de situația din Germania, logistica este afectată puternic de războiul din Ucraina, de problemele transportatorilor rutieri și de situația dificilă a mărfurilor din Marea Roșie. În ceea ce privește prețul combustibilului, analiștii Upply evidențiază două perioade distincte. 2018, 2019 și 2021 au fost ani de creștere susținută a economiei globale, când fluctuațiile prețurilor au fost mici, dar în 2020, 2022 și 2023 fluctuațiile au fost puternice și aproape scăpate de sub control: în 2020 din cauza consumului redus din pandemie, iar în 2022-2023 din cauza creșterii îngrijorării legate de securitatea energetică globală ca urmare a războiului din Ucraina și a sancțiunilor ulterioare împotriva Rusiei. În 2024 se estimează că, la fel ca în 2023, prețurile combustibililor vor rămâne volatile, influențate de diferitele crize internaționale, mai ales de conflictul din Orientul Mijlociu.

Articole similare

Ad