Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

15 zile de proteste şi nu există nici măcar o promisiune de rezolvare a revendicărilor care ţin de Ministerul Finanţelor

Au trecut 15 zile de când camioanele stau înţepenite la Afumaţi şi de când transportatorii se tot adună prin Constanţa, Târgu Jiu, Oradea sau Ploieşti. Fie că a fost lungă sau scurtă, lista de revendicări a rămas în mare parte nerezolvată.

Sigur, s-a obţinut restabilirea toleranţelor la mase şi dimensiuni, o măsură absolut de bun simţ, şi promisiuni privind eliminarea amenzilor pentru rovinietă pentru camioanele a căror rovinietă expiră în timp ce stau în coadă la trecerile prin punctele de frontieră.

Mutarea cântarelor CNAIR, pentru a crea benzi dedicate de trecere a camioanelor UE/non-UE şi fluidizarea, astfel, a traficului la graniţe, este una dintre promisiunile importante, la fel ca reducerea RCA. Însă CNAIR aşteaptă, probabil, implementarea cântăririi dinamice înainte de a renunţa la controalele statice din punctele de frontieră, iar BAAR încă nu aplică noua formulă de calcul a valorii de referință în cazul asiguraților cu risc ridicat, prin care un camion în B8 ar ajunge să plătească puțin peste 5.000 de lei, aşa cum s-a promis. Practic, prețul RCA pentru un camion în B0 s-ar situa la maximum 9.000 de lei, la care se vor aplica reduceri de 5% pentru fiecare clasă de bonus sau penalități de 10% pentru fiecare clasă de malus. Cel puţin aşa a promis ASF, iar transportatorii sunt foarte nerăbdători să beneficieze de aceste schimbări, mai ales cei care au RCA expirat şi tot aşteaptă oferta potrivită de la BAAR. Că de la brokeri nu va veni niciun tarif redus. (https://traficmedia.ro/asf-si-baar-au-convenit-asupra-reducerii-pretului-rca-un-camion-in-b8-ar-putea-plati-putin-peste-5-000-de-lei/)

Separat de revendicările protestatarilor, asociaţiile patronale au mai obţinut în urma discuţiilor cu Ministerul Transporturilor, câteva concesii, utile şi ele transportatorilor, printre care aplicarea CMR şi la transport intern, eliminarea certificatului specific pentru şoferii care transportă mărfuri agabaritice, cerinţe legate de combaterea pirateriei în transportul de persoane şi altele (https://traficmedia.ro/continua-dialogul-dintre-ministrul-transporturilor-si-infrastructurii-sorin-grindeanu-si-confederatiile-si-federatiile-rerezentative-din-domeniul-rutier/).

Cum rămâne însă cu acciza la carburant? Alocaţia de cazare şi indemnizaţia de hrană pentru şoferi? Tariful minim de referinţă în transporturi?

Primul-ministru Ciolacu a vorbit despre faptul că s-ar putea adopta o schemă de rambursare a accizei la motorină, despre care însă nu a mai zis nimeni nimic.

Iar dacă protestatarii au fost la discuţii cu ministrul Finanţelor, şeful ANAF şi mai mulţi secretari de stat din Ministerul Finanţelor, unde au cerut acordarea unei alocaţii de cazare pentru şoferi după schema de care beneficiază de mai mulţi ani angajaţii de la Stat şi o alocaţie de hrană de 40 de euro pe zi pentru angajaţii detaşaţi transnaţional din transporturi, asociaţiile patronale nu au mai ajuns să vorbească cu Marcel Boloş nici acum pe aceste teme, susţinute nu numai de protestatari, ci şi de asociaţiile patronale.

Astăzi, la 8-9 zile după ce au fost primiţi la Guvern şi li s-a promis sprijin pentru aceste măsuri, inclusiv pentru implementarea unui tarif minim de referinţă în transporturi, asociaţiile patronale nu au nici măcar o invitaţie la Finanţe pentru a discuta aceste probleme. Singura întâlnire de care au beneficiat a fost cea cu alţi agenţi economici şi consultanţi fiscali, deja planificată dinainte de proteste, pentru discuţii legate de e-factura, e-sigiliu şi e-transport.

Astfel, lista de puncte rezolvate de Guvern pentru transportatori este destul de mică. Doar cele care ţineau de Ministerul Transporturilor şi-au găsit rezolvarea. La Finanţe au fost respinse toate propunerile şi nici nu se dă vreun semn că s-ar putea rezolva ceva.

Sunt 15 zile de la începerea protestelor şi 8 zile de când reprezentanţii asociaţiilor patronale au primit promisiunea că lista lor de 6-7 revendicări vor fi soluţionate. Atunci liderii asociaţiilor patronale au ameninţat că dacă nu vor fi rezolvate toate punctele de pe listă, chiar ele vor organiza ample mişcări de protest.

Sigur, problemele ridicate la Ministerul Transporturilor, cele menite a se intra în normalitate, sunt pe cale să se rezolve. Dar e suficient?

Nicio măsură de protecţie, cât de mică, a sectorului transporturilor, nu a fost acceptată, chiar dacă vorbim doar de măsuri care se aplică şi în alte ţări europene pentru transportatori. Numai România riscă să intre în infringement pentru implementarea unui tarif minim de referinţă în transporturi, dar Spania, Franţa sau Ungaria, nu?

Şi dacă tariful de referinţă ar fi de ajutor pentru transportatorii care fac intern (deoarece un tarif minim nu ar fi posibil decât la intern), alocaţia de hrană este esenţială pentru ca firmele de transport care fac şi transport pe Comunitate să justifice remuneraţia minimă din ţara în care încarcă/descarcă. Iar când vor începe cu adevărat controalele pe detaşare, multe firme româneşti nu vor avea pe unde să scoată cămaşa doar cu salariul minim în România şi indemnizaţia de detaşare. Mulţi vor fi nevoiţi să renunţe la Comunitate, iar Statul român va pierde câteva miliarde de euro bune din cele 6 pe care transportatorii care fac internaţional le aduc anual la buget.

Şi-atunci ministrul Finanţelor de peste un an-doi va trebui să mai caute nişte bani în plus cu împrumut pentru a plăti pensiile speciale şi salariile specialilor, deoarece Marcel Boloş nu-şi permite să lase angajatorii din transporturi să dea nişte bani în plus şoferilor fără impozite şi CAS. Oare când politicienii se vor uita la impactul bugetar pe un interval mai lung decât doar până la noile alegeri?

Articole similare

Ad