Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

O nouă lună, o nouă creștere de taxe de drum: în Cehia, cu 10-15%

Așa cum știți deja, începând cu 1 martie 2024, taxa de drum din Cehia va crește pentru a include și componenta de emisii de CO2, așa cum cere directiva europeană, în condițiile în care tarifele de până acum au ținut cont de poluarea atmosferică și poluarea fonică. Asociația profesională Česmad Bohemia informează că taxa va fi modificată în două etape, de la 1 martie și de la 25 martie, dar că pentru modelele Euro 6 cu patru sau cinci axe din Clasa 1 conform emisiilor de CO2 și cu greutate de peste 12 t nu se vor modifica decât pe 1 martie. Iar pentru celelalte categorii ajustarea de tarife de pe 25 martie nu ar trebui să împovăreze transportatorii în niciun fel din punct de vedere tehnic și administrativ.

Creșterea aprobată, va fi, de exemplu, de 13% pentru cea mai răspândită categorie de camioane Euro 6.

Noua taxă va ține cont nu numai de emisiile de CO2 (unde Clasa 1 este cea mai puțin favorabilă și Clasa 5, cea mai bună, după modelul din Germania), ci și de categoria de drum (autostrăzi, drumuri de categoria I), de categoria de autovehicule (autovehicule din sistemul electronic de taxare și separat autobuze și autocare), de patru clase de emisii Euro pentru autovehicule (până la Euro 4, Euro 5 și EEV, Euro 6 și CNG-BIO Euro 6), de greutatea maximă admisă (peste 3,5 t și mai puțin de 7,5 t, peste 7,5 t și mai puțin de 12 t și peste 12 t) și de numărul de axe (două, trei, patru și cinci sau mai multe).

Suprataxa pe CO2 nu va fi aceeași pentru toate categoriile de vehicule, proporțiile fiind determinate de directiva europeană, iar lista tarifelor va fi adaptată mai mult la structura taxelor de drum din Germania. Mai ales pentru livrările cu utilitare de 3,5-7,5 t, majorarea tarifelor nu va fi de ordinul procentelor, ci mult mai mare.

Česmad Bohemia se declară nemulțumită de clasificarea vehiculelor în funcție de categoria CO2, astfel încât două cu aceleași caracteristici și categorii Euro, dar cu o cabină diferită, de exemplu, și cu preț diferit, să intre în clase diferite, „ceea ce subminează logica investițiilor în confort și calculării costurilor de transport și forțează firmele să adopte modele cu nivel mai mic de confort“.

Asociația reamintește că directiva europeană privind taxarea emisiilor de CO2 din transportul rutier își propune ca folosirea vehiculelor diesel convenționale să fie tot mai scumpă și astfel clienții să fie motivați să treacă la vehicule fără emisii, pentru care nu se aplică suprataxa. Și mai arată că unii transportatori cehi pot oferi deja, dar într-o măsură limitată, astfel de servicii ecologice, dispunând de vehicule electrice cu baterii, care însă sunt de trei ori mai scumpe, au autonomie mică și au nevoie de o infrastructură de alimentare mai dezvoltată decât cea de acum. Deci ele nu pot înlocui deocamdată complet camioanele cu ardere internă – presupunând că le vor putea înlocui vreodată.

Prețul transportului rutier care are legătură cu Cehia va crește de la 1 martie și asociația recomandă includerea în tarife a creșterii taxei încă din prima zi. Asociația cehă se declară însă mulțumită de faptul că guvernul a ținut cont de propunerea sa, de a menține beneficiile de la transportul de persoane prin creșterea taxelor doar cu circa 5%.

Sursă foto: Cehia – profil de țară membră a UE| Uniunea Europeană (europa.eu)

Articole similare

Ad