Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Consiliul Concurenței dă undă verde pentru o reglementare care să susțină un preț minim de referință, plata timpilor de așteptare la încărcare sau termene mai scurte de încasare a facturilor de transport. Următorul pas trebuie să-l facă MT.

Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a declarat cu ocazia Galei Tranzit Logistica de la Oradea, de pe 4 aprilie, că „în principiu“ instituția pe care o conduce a verificat propunerile formulate de transportatori în timpul protestelor din ianuarie (referitoare la prețul minim de referință, la obligațiile de plată ale beneficiarilor, la timpii de plată și la necesitatea de a reglementa măcar la nivel minim intermediarii) și le consideră legitime, deci se poate merge la negocieri cu Ministerul Transporturilor. „Dar sigur că pentru a mă pronunța mai clar trebuie să văd întâi un document oficial și atunci îl vom analiza mai atent.“

Acesta este de părere că firmele din domeniu trebuie sprijinite cu atât mai mult cu cât transportul este o industrie foarte importantă pentru România și una dintre puținele care au excedent, deci contribuie la echilibrul balanței de plăți a țării noastre, și a și fost lovit de noile reglementări incluse în Pachetul Mobilitate – dintre care pe unele România le-a atacat la CJUE.

Augustin Hagiu (FORT) a reamintit faptul că protestatarii au găsit înțelegere în ianuarie la președintele Consiliului Concurenței în ceea ce privește revendicările lor și mai ales la necesitatea unei legi antidumping care să vizeze toate domeniile economice, nu doar transportul rutier, și că au convenit să inițieze o construcție legislativă care să urmărească principiul costului de referință în transport. „Problema este – și vă întreb pentru că și pe mine mă întreabă transportatorii – că de atunci nu s-a făcut nimic și vrem să știm în ce etapă suntem, ce mai avem de făcut noi, reprezentanții pieței de transport, și dacă și Consiliul Concurenței mai trebuie să facă demersuri pe lângă o autoritate centrală, cum ar fi Ministerul Transporturilor, astfel încât ideea costului de referință în transportul rutier să prindă contur și ulterior să vedem dacă putem merge mai departe cu visul nostru referitor la legea antidumping. Pentru că MT pasează subiectul către Consiliul Concurenței și noi, transportatorii, trebuie să alergăm de la o instituție la alta.“

Bogdan Chirițoiu a declarat că nu s-a mai făcut niciun progres din ianuarie și că la MT consultările se prelungesc deoarece nu toți partenerii sociali sunt de acord cu aceste propuneri. „Dar noi suntem deschiși să venim cu un preț de referință recomandat, care să fie un semnal de alarmă pentru autoritățile de control că practicarea sistematică a unui tarif mai mic decât acesta este un comportament care iese din normal și reprezintă un factor de risc pentru firmele care fac asta.“

Reprezentantul FORT este de părere că, și dacă au existat discuții la MT, ele au fost oricum întrerupte de pre-campania electorală, și deci asociațiile profesionale trebuie să grăbească lucrurile, să dea un nou impuls astfel încât în trei luni să fie conturat măcar un proiect de act normativ referitor la costul minim de referință din transport și marja rezonabilă de profit care să permită continuarea activității firmelor și dezvoltarea lor ulterioară.

Bogdan Chirițoiu a clarificat că, pentru a exista un act normativ pe circuit, MT trebuie să facă proiectul și să îl trimită spre alte instituții, inclusiv Consiliul Concurenței. „Eu aș relua dialogul cu MT, aș trimite experți care să contribuie la redactarea proiectului de lege sau de ordonanță. Dar inițiatorul trebuie să fie MT și deocamdată acolo nu există acordul tuturor partenerilor sociali, deci trebuie întâi să vedem cât de largă este coaliția care sprijină ideea.“

Articole similare

Ad