Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Creștere solidă pentru WDP în primul trimestru al lui 2024

În primul trimestru al lui 2024, veniturile EPRA Earnings (Veniturile EPRA) au ajuns la 72,3 milioane de euro, reprezentând un avans de 15,3% față de anul precedent. De asemenea, veniturile pe acțiune au crescut cu 7%, atingând valoarea de 0,33 euro. Această creștere a fost susținută în principal de o creștere organică a chiriilor cu 3,5%, precum și de impactul proiectelor preînchiriate și achizițiilor. Un alt factor care a contribuit la această creștere a fost costul foarte scăzut de finanțare, care a fost de 1,7% pentru primul trimestru al lui 2024, în ciuda ratelor ridicate ale dobânzilor.

La data de 31 martie 2024, gradul de ocupare înregistrat de WDP a fost de 98,4%, menținându-se la un nivel ridicat în comparație cu finalul lui 2023, când a fost de 98,5%. Într-un mediu caracterizat de o presiune tot mai mare asupra chiriilor de pe piață, WDP a reușit să-și revizuiască contractele pentru 100.000 de metri pătrați de spațiu cu o creștere medie a chiriilor de +15%. În prezent, potențialul de reevaluare a portofoliului existent este de aproximativ 13%.

În ultimul trimestru din 2023, WDP a generat o reevaluare minoră a portofoliului în valoare de +26 de milioane de euro, reflectând o creștere de 0,4% față de trimestrul anterior. Această creștere a fost în principal determinată de stabilitatea portofoliului existent și de câștigurile de capital nerealizate pe proiecte și achiziții recente. Randamentul inițial net EPRA al portofoliului s-a situat la 5,3%.

În ciuda climatului volatil cauzat de fluctuațiile dobânzilor, WDP demonstrează o robustețe financiară remarcabilă. La 31 martie 2024, bilanțul financiar a rămas puternic, cu un raport împrumut-valoare de 34,4% (în creștere ușoară față de finalul lui 2023). De asemenea, raportul datorie netă-EBITDA ajustată este de 6,6x, iar rata de acoperire a dobânzii a fost întărită la 7,3x, cu datorii complet acoperite. WDP continuă să se bazeze pe o lichiditate amplă, având aproximativ 1,9 miliarde de euro în linii de credit neutilizate.

În primul trimestru din acest an, WDP și-a consolidat ambițiile de creștere prin acumularea în bilanț a circa 200 de milioane de euro din activele care generează direct venituri, incluzând achiziții și finalizări de proiecte. Aceste active au marcat un randament de 9,1%. De asemenea, investițiile totale în acest trimestru au însumat 500 de milioane de euro.

WDP a anunțat lansarea noului plan de creștere #BLEND2027, care se întinde pe o perioadă de patru ani, între 2024 și 2027. Acest plan vizează continuarea creșterii veniturilor prin combinarea mai multor factori în diverse piețe geografice și implică un volum total de investiții de 1,5 miliarde de euro (cu 500 de milioane de euro pe an, cu impact pe tot anul în 2027). Pe baza acestui plan, WDP își propune să realizeze venituri EPRA pe acțiune de 1,70 euro în 2027, reprezentând o creștere anuală subiacentă de 6%. Datorită poziției financiare puternice actuale, combinată cu veniturile reținute așteptate și dividendul opțional, WDP are fonduri suficiente pentru a finanța acest plan ambițios de creștere.

WDP a confirmat estimarea câștigului EPRA pe acțiune pentru anul 2024 la valoarea de 1,47 euro, în creștere cu 5% față de anul precedent, când a fost de 1,40 euro. Aceste prognoze sunt bazate pe informațiile și situația actuală, ținând cont de un climat macroeconomic și geopolitic volatil.

„Noul plan de creștere #BLEND2027 a fost demarat cu încredere. Investițiile noastre vin cu randamente solide care susțin ambițiile noastre de câștig până în 2027 și, în plus, continuăm să ne extindem prezența în Franța. Mai mult, punem din nou în practică strategia noastră disciplinată de a strânge capital și de a-l folosi eficient. Într-adevăr, acest start prosper este posibil doar datorită bazei noastre solide de finanțare.”,

a declarat Joost Uwents, CEO WDP.

De asemenea, WDP a anunțat o investiție într-un cluster urban din București, prin achiziționarea unui complex logistic cu randament ridicat. Acesta are o suprafață de aproximativ 110.000 de metri pătrați și cuprinde un total de 37 de pavilioane, care găzduiesc peste 400 de comercianți. Locația beneficiază de acces direct la drumul de centură existent și nou al Bucureștiului, ceea ce o face ideală pentru aprovizionarea eficientă a comercianților cu amănuntul din Capitală și din regiunea de sud-est a României.

În primul trimestru al acestui an, WDP a identificat și finalizat o achiziție în Ariceștii Rahtivani. Compania a cumpărat și reînchiriat o locație existentă către Federal Mogul, o companie cu expertiză în industria automotive. Spațiul achiziționat are o suprafață construită de peste 19.000 de metri pătrați, iar Federal Mogul s-a angajat să închirieze acest spațiu pe o perioadă de 20 de ani.

Compania WDP a efectuat optimizarea clusterelor existente din București, Craiova și Timișoara, care acum au o suprafață combinată de peste 220.000 de metri pătrați.

Totodată, au fost identificate și proiectate noi dezvoltate în cadrul portofoliului companiei. Printre acestea se numără extinderea locației existente din Baia Mare, unde se va construi un depozit la cerere, controlat termic, pentru Maravet, o companie specializată în produse de sănătate pentru animale. Maravet a semnat un contract de închiriere pe o perioadă de 15 ani. Noul depozit va avea o suprafață de peste 11.000 de metri pătrați, iar finalizarea acestuia este estimată să aibă loc în primul trimestru al lui 2025. În plus, această locație oferă spațiu pentru dezvoltări viitoare.

WDP și IFC, membru al Grupului Băncii Mondiale, au semnat un nou acord de finanțare în valoare de aproximativ 300 de milioane de euro. Această finanțare, reprezintă un împrumut verde, are un termen de până la opt ani și va fi utilizată exclusiv pentru finanțarea de noi proiecte de construcție logistică în România. Un aspect important al acestui acord îl reprezintă selecția a doi indicatori cheie de performanță, care se concentrează pe certificarea clădirilor verzi și capacitatea solară instalată în portofoliul din România. Această inițiativă este în deplină concordanță cu strategia de sustenabilitate a grupului.

Articole similare

Ad