Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Opt Golden Dragon catre ETA

Cefin Trucks a livrat, la finalul lui octombrie, primele sale opt autobuze Golden Dragon, catre compania de transport public local din Ramnicu-Valcea, ETA SA
Contractul a fost semnat la finalul lui mai, in urma castigarii licitatiei organizate de compania de transport public local. Acest lucru s-a intamplat la mai putin de jumatate de an de la incheierea contractului de reprezentare oficiala in Romania a marcii Golden Dragon, in octombrie 2012, de catre Cefin Trucks.
 

„Reprezentarea oficiala a Golden Dragon este una dintre actiunile de largire a portofoliului de marci distribuite de Cefin, in linie cu strategia noastra de a oferi o dimensiune multibrand vanzarii de vehicule comerciale. Experienta de aproape 10 ani in vanzarea de vehicule pentru transportul de persoane, destinate atat operatorilor publici, cat si celor privati, si-a spus cuvantul in derularea acestui contract“, a declarat Stefano Albarosa, director general Cefin Trucks.
Contractul a fost atribuit de comisia de licitatie constituita la nivelul ETA, dupa perioada de evaluare a ofertelor, Cefin Trucks obtinand cel mai mare punctaj. Licitatia a fost organizata pentru innoirea parcului existent, valoarea integrala a achizitiei fiind de 5.629.000 de lei. Autobuzele au fost finantate de Banca Romaneasca, printr-un credit pe cinci ani, contractul fiind atribuit tot prin licitatie. Ratele vor fi achitate de Consiliul Local Ramnicu-Valcea.
Noile vehicule le vor inlocui pe cele existente, care, potrivit directorului general ETA SA, Ion Popescu, generau cheltuieli mari cu intretinerea, piesele de schimb si combustibilul, din cauza vechimii.

Articole similare

Ad