Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

„Abordarea integrata“ pusa in practica de Mercedes-Benz si Krone

Emisii scazute de CO2, un consum de carburant mai eficient cu pana la 20% si costuri amortizate intr-o perioada mai mica de 24 de luni. Toate acestea sunt promise de doi mari producatori – Mercedes-Benz Trucks si Krone – care si-au unit eforturile pentru a prezenta la Hanovra, in cadrul celei de-a 66-a editii a IAA, o combinatie foarte eficienta dintre un autotractor si o semiremorca. Cele doua companii au lucrat impreuna pentru a dezvolta acest ansamblu in cadrul conceptului de „abordare integrata“, prin care se urmareste diminuarea poluarii si reducerea consumului de carburant.
 

Dezvoltarea tehnologiei este principala preocupare a constructorilor de vehicule, insa acest lucru nu mai este de ajuns pentru a eficientiza transporturile si a le face cat mai putin poluante si mai putin costisitoare din punct de vedere al consumului de carburant. Producatorii au tot inovat de-a lungul timpului, dar acum este nevoie de o „abordare integrata“ din partea tuturor celor implicati in aceasta piata. Vorbim aici de toti actorii de pe scena transportului, de la producatori de vehicule comerciale, furnizori, companii de logistica si pana la factori de decizie politica. Pentru a face acest lucru, atentia lor trebuie sa fie focusata nu numai asupra optimizarii vehiculului in sine, ci si asupra celorlalti factori implicati: remorca, anvelopele, carburantul, modul de operare, infrastructura si intervalul de innoire a flotelor. Pana la finalul acestei decade, abordarea ar urma sa reduca emisiile de CO2 cu 20%, in contextul in care UE vrea sa scada emisiile din sectorul transporturilor cu 30 de procente pana in 2030. Anul trecut insa, prin intermediului Testului de Eficienta (Efficiency Run), echipand un camion cu diferite piese relevante – pneuri cu rezistenta redusa la rulare, componente aerodinamice si sistem Predictive Powertrain Control – Daimler Trucks a demonstrat practic cum functioneaza aceasta abordare. Combinatia a permis o economie de pana la 14% in termeni de emisii si carburant comparativ cu un ansamblu standard (semiremorca si autotractor din 2014 – ca baza de comparatie).

Pachetul Efficiency Run, disponibil pe piata
Acum, la nici un an distanta, Mercedes-Benz Trucks si Krone pun in practica „abordarea integrata“. Concret, este vorba de mai multe produse ale fiecarei companii, cateva dintre ele lansate in premiera la IAA, care formeaza un ansamblu extrem de eficient. Astfel, noul Mercedes-Actros, prezentat in premiera la IAA, dispune de sistemul Predictive Powertrain Control (PPC) si de pachetul de eficienta, alaturi de cea mai noua generatie – OM471- a propulsorului cu sase cilindri in linie. In plus, vehiculul a fost echipat cu anvelope din clasa A cu rezistenta redusa la rulare. Ansamblul este intregit de noua Krone Profi Liner Efficiency, lansata in premiera mondiala la IAA, si promite sa contribuie la protejarea mediului cu emisii si consum de carburant reduse cu pana la 20%, precum si costuri amortizate intr-o perioada de aproximativ 18 luni, comparativ cu un ansamblu standard. „Testul Efficiency Run efectuat anul trecut ne-a intrecut asteptarile. Am continuat sa optimizam produsul nostru, in special in ceea ce priveste caracterul practic de zi cu zi. De aceea, anul acesta am mai lansat un nou test practic, pe care l-am incheiat si din care a rezultat o semiremorca pregatita pentru productia de serie si care acum este disponibila in piata – Profi Liner Efficiency“, a declarat directorul general Krone Commercial Vehicle Group, Gero Schulze Isfort. Dupa IAA, Mercedes-Benz Trucks si Krone pot introduce pachetul Efficiency Run in specificatia standard a produselor oferite spre vanzare.

Potential de reducere cu pana la 20% a emisiilor de CO2
Cei doi producatori au prezentat eficienta produselor lor in termeni de emisii si consum redus: Krone Profi Liner Efficiency peste 5%, Mercedes-Benz Actros pana la 6%, Predictive Powertrain Control (PPC) pana la 5% si pneurile cu rezistenta redusa la rulare pentru autotractor 2-4%
Cumulate, toate aceste optimizari sporesc eficienta ansamblului cu pana la 20%, in functie de aplicatii si intervalul de servisare, costurile suplimentare pentru remorca putand fi amortizate intr-o perioada de 1-2 ani.

Noua semiremorca de la Krone, testata in conditii reale
Anul acesta, Mercedes-Benz si Krone au continuat testul Efficiency Run, care a presupus testarea noii semiremorci Krone Profi Liner Efficiency timp de trei luni, in conditii reale de exploatare, in flotele a cinci companii de transport: Grosse-Vehne, Elflein, Rhenus, Seifert si Wiedmann & Winz. Pentru a forma ansamblul, cei cinci transportatori au pus la bataie unitati Actros din propria flota, al caror an de fabricatie a variat intre 2013 si inceputul lui 2015 (doua Actros 1845, doua Actros 1842 si un Actros 1843). Niciunul dintre aceste vehicule nu a fost configurat special pentru test, astfel ca nu a fost echipat cu niciunul dintre pachetele de eficienta. Singurul echipament prezent la bord a fost sistemul de telematica FleetBoard, in care au fost integrate, inclusiv sistemul Krone Telematics, alaturi de sistemele de detectare a pierderii presiunii in anvelope si PPC. Comparativ cu modelul Profi Liner, aceasta noua semiremorca difera in trei moduri principale. Noile panouri laterale de conceptie proprie Krone, din plastic rezistent la impact, acopera toate laturile, inclusiv pe cele ale semiremorcilor cu trei axe, si imbunatatesc valoarea coeficientul de rezistenta la rulare cu 5,2 la suta, aripa spate formata din patru parti, tot din plastic robust, imbunatateste valoarea coeficientului de rezistenta la rulare cu inca 6,3 la suta, iar anvelopele din clasa A au si ele rezistenta redusa la rulare.
Dar, spre deosebire de testul efectuat anul trecut, Efficiency Run 2016 nu a urmarit numai economia de combustibil. Pentru Krone, prioritatea a fost caracterul practic al remorcii, adica manevrabilitatea, poluarea fonica, robustetea, accesul in vehicul si optiunile de incarcare.
In cele trei luni de teste, cele cinci ansambluri au parcurs peste 150.000 km pe drumurile din Germania, transportand marfuri generale si automotive, de la hartie si materiale constructii pana la motoare de autoturisme. La finalul testului, noua remorca a primit reactii pozitive din partea soferilor. Incarcarea este posibila pe toate partile, chiar si pe sus. In ciuda prezentei panourilor laterale, incarcarea cu ajutorul unui stivuitor functioneaza la fel de usor ca in cazul unei remorci conventionale. Soferii au facut comentarii pozitive legate si de operabilitatea unitatii de ridicare si de coborare, insa cel mai mult a fost laudat sistemul structural al panourilor laterale, format din cinci elemente individuale care pot fi indepartate manual foarte usor, chiar de la inaltimea axelor, un lucru foarte important de luat in calcul atunci cand o roata trebuie schimbata, de exemplu.

Articole similare