Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Setra 415 LE business: special conceput pentru transportul interurban

Dupa lansarea modelului UL business, la finele anului trecut, Setra a completat gama interurbana MultiClass cu versiunile S 415 si S 416 LE business (low-entry). Acestea combina beneficiile unui autobuz cu podea coborâta cu tehnologia folosita la autocare, fiind in acelasi timp avantajoase ca si costuri de achizitie si de exploatare.
S 415 LE business a fost conceput din start ca un vehicul economic, fiind de asemenea spatios si confortabil.
 

Inaltimea este aceeasi ca la 415 UL business – 3.350 mm – insa este cu 130 mm mai lung, pentru a optimiza configuratia salonului. Interiorul este cu adevarat impresionant, gratie inaltimii utile de 2.620 mm in prima jumatate a vehiculului. Iar geamurile inalte confera multa luminozitate. In versiunea standard, 415 LE business are usi single de 1.150 mm latime, care accentueaza senzatia de spatiu si accesibilitate, iar optional se poate alege usa dubla la mijloc, cu deschidere de 1.380 mm. Avantajul usii single este insa greutatea mai mica si zgomotul redus la operare, fiind compatibila si cu rampa pentru carucior având sarcina maxima de 350 mm.
In configuratie standard, vehiculul poate fi echipat cu maximum 49 de locuri (fara spatiu pentru carucior cu rotile). Scaunele Setra Transit sunt prevazute cu centuri de siguranta cu doua puncte de prindere, iar pentru un standard mai confortabil de calatorie se pot alege scaunele Route, mai robuste, acoperite cu material textil si optiuni de reglare a pozitiei spatarului.
Modelul S 415 LE business este propulsat de motorul OM 936, de 354 CP, având cuplul maxim de 1.400 Nm. In functie de aplicatie se poate alege si varianta mai mica, de 299 CP si 1.200 Nm. Ambele beneficiaza de sistem common rail cu injectie directa si pompa de inalta presiune, iar economia de combustibil comparativ cu versiunile precedente Euro 5 este de pâna la 5%. Pentru a obtine un pret de achizitie cât mai competivit, autobuzul este oferit standard cu transmisie manuala GO 190, cu sase trepte plus marsarier. Sunt disponibile insa cutia automatizata PowerShift 250-8 si variantele complet automate ZF EcoLife si Voith Diwa.6.
In materie de sisteme de siguranta, vehiculul este prevazut cu ABS, ASR, sistem de control electronic al frânarii si asistenta la frânarea de urgenta. In plus, corespunde directivei R66 privind rezistenta la rasturnare. Optional se poate alege echiparea cu programul de stabilitate sau cu sistemul de monitorizare a presiunii din pneuri (TPMS).
Clientii Setra pot alege din 12 variante de modele pe acest segment, de la S 412 UL, de 10,8 m lungime, la S 419 UL, de 15 m. Toate autobuzele familiei MultiClass au trecut la Euro 6 in toamna lui 2013, Setra extinzând, in acelasi timp, seria, cu versiunile UL business de 12,2, 12,7 si 13,38 m lungime. Acum, S 415 LE business si 416 LE business completeaza gama de aplicatii. Vehiculele vor fi produse la Ulm. Pretul pentru piata germana pentru versiunea de 12,330 m lungime si transmisie manuala este de 215.000 de euro.

Articole similare

Ad