Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Firmele românești de transport sunt digitalizate, dar fragmentat

Istvan Barta, CEO-ul Tracknamic, a vorbit în cadrul Galei Tranzit despre modul în care digitalizarea poate transforma firmele de transport astfel încât nu numai să facă față crizelor actuale, ci și să se diferențieze de competitori. Acesta a remarcat, discutând în ultimii ani cu numeroase firme de transport despre implementarea mobilității și analizând atent softurile pe care le folosesc ele și despre procedurile lor interne – „deci opinia mea se bazează pe un număr mare de cazuri“ – că toți operatorii sunt digitalizați într-o oarecare măsură, dar că această digitalizare este fragmentată. Adică există softuri sau părți de softuri care fac fiecare câte ceva – aplicații pentru resurse umane, managementul flotei, contabilitate ș.a – dar niciunul dintre aceste departamente nu știe ce face celelalte, astfel că periodic trebuie să se trimită o cantitate enormă de date și rapoarte de la unul la altul. „Aici văd eu o problemă. Trebuie pus accentul pe integrare și cu partenerii de afaceri, dar și între departamentele dintr-o companie, astfel încât să nu se mai consume 25-30% din timpul angajaților pentru crearea de rapoarte și transferarea lor către alte departamente.“ Istvan Barta mai remarcă o legătură strânsă între gradul de integrare pe care îl au clienții Tracknamic – unii au 3-5 integrări, alții chiar mai multe – și performanțele operaționale și financiare ale lor. Deoarece integrările permit o colaborare mai bună cu sistemele folosite de tracționiști, de case de expediții ș.a.

În plus, doi transportatori pot oferi aceleași servicii, dar dacă unul dintre ei nu oferă și trasabilitate foarte mare clientul riscă să aibă o stare de anxietate și deci percepția lui asupra serviciului este mai puțin bună decât percepția despre un serviciu similar, dar oferit de un transportator care folosește digitalizarea în mai mare măsură și permite mai multă transparență asupra datelor despre mărfuri.

Articole similare

Ad