Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cargus își consolidează poziția pe piața internațională și își întărește echipa cu numirea lui Mircea Andriescu ca Head of International Sales

Cargus, una dintre cele mai importante companii din industria de curierat din România, a anunțat numirea lui Mircea Andriescu în poziția de Head of International Sales, ca parte a strategiei de extindere pe piețele internaționale și de dezvoltare a portofoliului de clienți atât pentru inbound (importuri), cât și pentru outbound (exporturi).

În noul său rol, Mircea Andriescu va coordona eforturile de creștere ale companiei, cu accent pe consolidarea operațiunilor din Polonia și extinderea în alte țări din regiune, tot astfel Cehia, Slovacia, Ungaria, Germania, Bulgaria și Grecia. Obiectivul companiei pentru 2024 este dublarea volumelor și a veniturilor din segmentul de comerț transfrontalier.

Mircea Andriescu posedă o experiență profesională de peste 15 ani, dintre care 5 ani în Sales Management, aduce o expertiză solidă în vânzările internaționale din industria de curierat. Totodată, a activat anterior la DHL Express timp de aproape 8 ani.

Prima țară în care Cargus și-a început operațiunile internaționale a fost în Polonia, în anul 2022, unde și-a adăugat clienți importanți în portofoliu, așa cum Vinted, Bonprix și LPP. În septembrie, compania și-a relocat depozitul din Polonia într-un spațiu logistic mai mare și mai modern pentru a susține creșterea activității. Cargus oferă servicii de curierat de tip inbound (importuri) și de tip outbound (exporturi), cu accent pe ajutarea comercianților români, care doresc să își vândă produsele pe piețe externe.

Investiția în extinderea internațională reflectă creșterea semnificativă a segmentului cross-border e-Commerce în Europa și a angajamentului Cargus de a furniza servicii de livrare de înaltă calitate clienților din regiune.

„Suntem încântați să îl avem pe Mircea Andriescu în echipa noastră într-un moment atât de important pentru Cargus și cred că împreună putem să ne atingem obiectivele – extinderea serviciilor noastre de curierat către țările din regiune și susținerea antreprenorilor români să găsească noi piețe de desfacere. Pentru anul 2024, țintim diversificarea portofoliului de clienți, adăugând companii din IT&C, Beauty și Pharma, atât de tip B2C, cât și B2B, dar și extinderea serviciilor noastre de curierat pentru a acoperi toate etapele procesului logistic (first, middle și last mile).”,

a menționat Oana Mandicescu, Chief Sales Officer.

„Mă bucur să fiu parte din acest proiect ambițios de extindere a companiei. România este o piață cu mult potențial pentru jucătorii internaționali de e-Commerce, vedem deja acest lucru prin prisma colaborării cu companii din Polonia. În egală măsură, avem șansa să contribuim la dezvoltarea mediului de business local, ajutând comercianții români să își exporte produsele pe piețele europene. Strategia noastră vizează dezvoltarea unei rețele regionale de livrare prin implementarea de facilități cross-dock în zone strategice și crearea de parteneriate cu operatori logistici locali, astfel încât să putem oferi clienților o experiență unică, integrată, la costuri optime.”,

a completat Mircea Andriescu, Head of International Sales Cargus.
  • Foto: Cargus

Articole similare

Ad