Renault Group își continuă strategia de implicare a angajaților și anunță lansarea unei noi ediții a planului de acționariat dedicat acestora, pentru al cincilea an consecutiv. Inițiativa reflectă dorința companiei de a împărți mai echitabil valoarea creată și de a-i implica direct pe angajați în evoluția și performanța pe termen lung a grupului.
În prezent, programul are deja un impact semnificativ, cu peste 90% dintre angajați care dețin acțiuni Renault, cumulând 6,12% din capitalul social la finalul lui 2025. Obiectivul companiei este de a crește această pondere la aproximativ 10% în următori anii.
Noua ediție a programului se adresează unui număr de aproape 100.000 de angajați din 24 de țări, continuând inițiativa începută în 2022. Astfel, compania își reafirmă convingerea că angajații sunt un pilon esențial al succesului durabil.
Unul dintre principalele avantaje ale programului este accesul la acțiuni la un preț preferențial. Între 11 și 29 mai 2026, angajații eligibili vor putea cumpăra acțiuni la prețul de 21,55 euro, beneficiind de o reducere de 30% față de valoarea de referință (30,78 EUR).
În plus, oferta este completată de un bonus atractiv: pentru prima acțiune achiziționată, compania oferă două acțiuni gratuite. Astfel, pentru o investiție de 21,55 euro, angajatul poate obține un total de trei acțiuni (reprezentând o valoare de 92,34 euro pe baza prețului de referință), dintre care două sunt oferite de Grupul Renault (pentru un beneficiu brut de 70,79 euro), consolidând atractivitatea programului.
Participarea este însă reglementată — investiția fiecărui angajat nu poate depăși 25% din salariul brut anual estimat pentru 2026, asigurând un echilibru între oportunitate și responsabilitate financiară.

