Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Restricții pentru navele rusești, nu și pentru trenuri!

La mijlocul lunii septembrie firma austriacă TransContainer a lansat o conexiune intermodală de la Milano la Moscova via Małaszewicze.

Conform legii, călătoriile pe calea ferată peste granița dintre Polonia și Belarus sunt permise, iar funcționarii vamali nu au voie să rețină bunuri nesancționate. Din punct de vedere juridic, deci, totul pare în regulă, dar, pe de altă parte, unde este rațiunea, logica și bunul simț aici, se întreabă mediul de business polonez, dacă porturilor li se interzice să opereze nave sub pavilion rusesc și să manipuleze mărfuri în tranzit către și dinspre Rusia, în timp ce transportatorii feroviari – atât cei privați, cât și cei naționali (inclusiv PKP Cargo și DB Cargo) – pot continua să transporte mărfuri în tranzit și către, și dinspre Rusia. Chiar și noile inițiative și lansarea de noi conexiuni feroviare în Europa de către TransContainer, o filială a Căilor Ferate Ruse specializată în transportul de containere și cu birouri în Europa de Vest, sunt permise.

Pe de o parte, susținem Ucraina, iar pe de altă parte facem comerț și afaceri cu Rusia. „Politica de sancțiuni este ciudată sau chiar lipsită de sens, după cum o apreciază directorul general al Rusak Business Services, Piotr Sienkiewicz, citat de Rzeczpospolita. Spre exemplu, Regulamentul UE din 15 martie a introdus “o interdicție privind exporturile către Rusia a așa-numitelor „produse de lux”, enumerate în anexa XVIII, cu condiția ca aceasta să se aplice produselor a căror valoare depășește 300 de euro pe articol (cu excepția cazului în care se specifică altfel în anexă)”. Anexa XVIII, între timp, conține o serie de articole care nu sunt evidente, inclusiv șepci de baseball, bărbi false, cântare pentru cântărirea persoanelor și chiar scutece și tampoane pentru copii (cod 9619 00 81).”

Un alt exemplu este „interzicerea exporturilor din UE către Rusia de combustibil pentru avioane, pe care Rusia nu l-a importat din UE, precum și interzicerea exporturilor către Rusia de piese de locomotive feroviare sau de material rulant, care sunt într-adevăr comercializate între UE și Rusia, dar exact în direcția opusă (Rusia este cea care exportă aceste tipuri de produse către UE, nu invers)”. 

Sienkiewicz subliniază că, dacă “sancțiunile sunt impuse asupra unor bunuri care constituie, de fapt, un segment semnificativ al exporturilor rusești, cum ar fi îngrășămintele, atunci se lansează rapid (și în liniște) o cotă pentru importul de bunuri sancționate, la un nivel care să asigure că oricine dorește poate importa cât de mult își dorește din aceste bunuri. Un exemplu este contingentul nr. 098250 pentru clorura de potasiu din Rusia, care se ridică la o cantitate astronomică de 837 570 000 kg. Din iulie până la sfârșitul lunii septembrie au fost folosite mai puțin de 24.000.000 kg, iar peste 800.000.000 kg așteaptă următorii doritori”, sustine directorul general al Rusak Business Services.

Se cere verificarea atentă a autorizațiilor de transport rutier

Ocolirea sancțiunilor îi neliniștește, de asemenea, pe transportatorii rutieri. „Nu suntem de acord cu eludarea sancțiunilor”, subliniază președintele Asociației Transportatorilor Rutieri Internaționali (ZPMD), Jan Buczek.

El subliniază că Rusia împiedică transportatorii polonezi să intre pe teritoriul său și, în același timp, le taie accesul pe piețele asiatice. „Acesta este un alt mare sacrificiu pe care antreprenorii îl fac ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Există deja semne că concurenții ruși, sub pavilionul altor țări, efectuează transporturi între UE și Rusia și țările asiatice pe care le-au izolat de noi. Amploarea acestei practici este în creștere, iar transportatorii polonezi și europeni sunt nevoiți să privească pasivi cum cei care ar trebui să fie pedepsiți transportă încărcături fără nicio restricție”, descrie situația președintele ZMPD.

El consideră că ar trebui instituit cât mai curând un sistem de verificare a companiilor și că ar trebui interzisă intrarea în țară în cazul în care pavilionul rusesc este schimbat cu cel al unei alte țări din est. El subliniază că apar tot mai multe autorizații CEMT contrafăcute. „Infractorii au apelat la ele pentru că este mai dificil pentru servicii să le verifice. Nu suntem pregătiți pentru aceste controale și acest lucru ar trebui schimbat imediat”, consideră Buczek.

Articole similare

Ad