Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

România ocupă poziția 13 în UE la autoturisme noi înmatriculate

Înmatriculările de autoturisme noi în Uniunea Europeană au înregistrat creșteri de 12,2% în luna octombrie, respectiv 745.855 de unități, comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior, conform unui comunicat al Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) și ACEA.

În primele zece luni ale acestui an, s-au înmatriculat 7.529.965 de unități reprezentând o scădere de 8,1% față de perioada ianuarie-octombrie 2021. De asemenea, în comparație cu perioada similară a anului trecut, s-au diminuat și înmatriculările de autoturisme noi cu 13,8% în Italia, 10,3% în Franța, 5,8% în Spania și 5,5% în Germania.

Cu toate acestea, România ocupă locul 13 în UE, având un volum mai mare cu 8,1%, drept 105.817 de autoturisme noi înmatriculate.

În total, cele mai multe autoturisme noi înmatriculate în Europa au fost reprezentate de constructorii de automobile, precum grupul Volkswagen care a vândut 2.261.496 de unități, în timp ce a fost în scădere cu 11,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, urmat de STELANTIS cu 1.728.623 de unități fiind tot în descreștere cu 14,8%.

Totodată, HYUNDAY a crescut cu 5,4%, respectiv cu 903.336 de unități, iar Grupul Renault s-a diminuat cu 4,5%, la fel cu 849.543 de unități, din care Dacia are 383.448 de unități în creștere cu 16,6%. Autoturismele marca Ford au înregistrat 429.125 de unități noi înmatriculate în scădere cu 5,3%.

Articole similare

Ad