Normele de aplicare a controversatei legi 92/2007, respectiv ordinul ministrului Internelor si Reformei Administrative 353/2007, care reglementeaza transportul public local, au fost modificate la sfarsitul lui iulie prin Ordinul 145/2011.
Este vorba de trei alineate noi, care prevad ca autoritatea judeteana de transport poate elimina din programul de transport, pe perioada de valabilitate a acestuia, traseele care urmeaza a fi incluse in programul de transport public local din cadrul asociatiilor de dezvoltare intercomunitara.
Practic, reprezentantii locali ar putea inlocui traseele dupa bunul plac.
Se pare ca totusi nu ar avea voie sa faca acest lucru, fara acordul operatorilor, pana in 2013, cand expira actualele licente de trasee judetene.
Pentru ca asta ar insemna o incalcare a drepturilor celor care au licitat pentru cursele respective, dar efectiv in ordinul 145/2011 nu este precizat acest lucru.
Tocmai de aceea, in baza acordului operatorului in cauza, renuntarea la traseu si retragerea licentei se aproba prin hotarare a Consiliului Judetean. Iar in acest caz operatorul are obligatia de a presta activitatea de transport pana la atribuirea respectivului traseu de catre asociatia de dezvoltare intercomunitara. Este clar insa faptul ca dupa 2013 multe dintre traseele judetene actuale ar putea sa nu mai figureze in urmatorul program de transport.
In afara de aceste modificari, reprezentantii Ministerului Administratiei si Internelor au invitat operatorii sa trimita si alte propuneri de modificare a ordinului 353, in conditiile in care oricum trebuie sa includa in Normele de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007 si noile prevederi ale legii 163/ 2011, care completeaza legea 92 si care au fost publicate in Monitorul Oficial in 22 iulie a.c. Data limita de depunere a propunerilor de modificare a 353 de catre operatori a fost 5 august.
Legea 163/2011, de completare a legii 92/2007, incearca sa clarifice transportul din zona Bucurestiului.
Practic, pe cursele Bucuresti-Ilfov, operatorii pot utiliza si autobuze urbane, in conditiile in care Consiliul Judetean Ilfov stabileste astfel in licentele de traseu (asta pe fondul discutiilor referitoare la intrarea RATB pe unele trasee si nevoia de capacitati crescute de transport la orele de varf).
O alta prevedere importanta este aceea ca programul de transport prin curse regulate intre judetul Ilfov si municipiul Bucuresti, prelungit in conformitate prin Ordonanta Guvernului nr. 27/2010 pentru modificarea si completarea OUG 109/2005 privind transporturile rutiere, va fi preluat si gestionat de CJ Ilfov ca program judetean de transport, respectanduse termenul de valabilitate al acestuia.
Astfel, toate traseele dintre Bucuresti si Ilfov sunt judetene. Licentele de traseu se atribuie prin hotarare a CJ, iar eliberarea licentelor revine agentiei ARR teritoriale.