Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Venituri mai mici, profituri mai mari

Cifra de afaceri obținută în 2020 de firmele de transport din România a fost de 11,30 de miliarde de euro, din care 4,44 de miliarde au realizat operatorii cu cele mai mari 500 de cifre de afaceri, din totalul de 38.525 de societăți care au cod CAEN 4941. În 2019 aceleași 500 de firme au avut o cifră de afaceri mai mare, de 4,78 de miliarde de euro. În ceea ce privește profitul net din transporturi, acesta se ridică în 2020 la 912,90 de milioane de euro, față de 661,70 de milioane de euro în 2019, iar cele mai profitabile 500 de firme au avut în total 231,98 de milioane de euro, mult mai mult decât în 2019 (173,41 de milioane de euro). Nu trebuie uitat însă faptul că, în contextul pandemiei și opririi temporare/parțiale a activității, numeroase firme au amânat plata ratelor bancare și a taxelor și impozitelor, deci profitul se datorează și acestor forme de sprijin, nu este doar operațional.

Mai mult de jumătate din cifra de afaceri a primilor 500 de operatori, 2,44 de miliarde de euro, le revine primilor 100, care și ei înregistrează o scădere față de 2019, când au avut aproximativ 2,64 de miliarde de euro.

Spre deosebire de 2019, când două firme, Carrion și Vos Logistics Cargo, aveau cifre de afaceri de peste 100 de milioane de euro, în 2020 nu a mai realizat nimeni o asemenea performanță.

Șase firme de transport au în 2020 cifre de afaceri de peste 67 de milioane de euro, alte 11 au peste 30 de milioane de euro, alte 30 peste 20 de milioane de euro și alte 59 au peste 10 milioane de euro.

În ceea ce privește primii 20 de operatori de transport după cifra de afaceri, ei au realizat în 2020 un total de 969,45 de milioane de euro, față de 1.069,48 de milioane de euro în 2019.

Primele două locuri în clasamentul firmelor de transport după cifra de afaceri din 2020 sunt aceleași din 2019. Carrion, care a depus abia în 2021 bilanțul pe 2019, deci anul trecut nu a fost luat în calculele noastre, dar care, cu 152.670.585 de euro, ar fi fost prima, își păstrează poziția de lider în 2020, cu 96.703.406 de euro, în ciuda faptului că are cea mai mare scădere a cifrei de afaceri față de anul anterior. Operatorul de origine spaniolă este urmat de Vos Logistics Cargo, cu 89.702.871 de euro, de asemenea în scădere față de 2019, când a avut 117.310.735 de euro. Pentru firmele din grupul Vos 2020 a fost, așa cum declară directorul general al filialei din România, Marton Dozsa, un an și mai slab decât 2019, deoarece la așteptata criză economică s-a adăugat pandemia, imposibil de anticipat. „Semnele recesiunii se vedeau din vara lui 2019, mai ales în domeniul auto, unde am pierdut zilnic curse din cauză că fabricile nu mai lucrau la aceeași capacitate. Iar în 2020 industria auto, care pentru noi reprezintă o proporție destul de mare, era la 25-30% din volumele din 2019, deoarece e criză economică și oamenii nu investesc în autovehicule.“ Pandemia a făcut ca volumele Vos să scadă dramatic în aprilie-mai 2020, dar, având și casă de expediții, din colaborarea cu subcontractorii mai rezultă un plus de flexibilitate. Flota s-a redus treptat cu 112 unități în 2020 în Polonia și România, pe măsură ce camioanele ieșeau din leasing operațional și nu mai erau înnoite, dar compania a și dat mai puține curse prin casa de expediții. Iar din cauza crizei sanitare și a prognozelor anunțate încă din 2019 pentru automotive compania a stopat o vreme investițiile în parcul auto propriu, astfel că la final de 2020 avea 130 de camioane înmatriculate pe Cargo și 47 pe Bulk. Cel mai mult a avut de suferit în 2020 Vos Logistics Cargo, căreia i-a scăzut cifra de afaceri cu 30% în primele șapte luni, în timp ce pentru Bulk scăderea a fost de 14%.

Internațional Alexander, de data aceasta în creștere de la 84.846.087 la 89.316.149 de euro, câștigă un loc în clasament devansând Duvenbeck Logistik. Și pentru firma arădeană volumele au scăzut față de 2019 în perioada de început a pandemiei, așa cum amintește directorul general Loredana Apreutese, dar în iunie și iulie producătorii au reluat încet activitatea și implicit și volumele de transport au mai crescut, iar 2020 a adus venituri mai mari decât 2019, în ciuda faptului că a fost dificil de găsit subcontractori. Or, colaborarea cu aceștia este unul dintre motivele creșterii volumelor companiei din ultimii ani, alături de extinderea flotei proprii, necesare pentru a avea flexibilitate și acces la contractele din prezent și pentru a fi deschisă spre oportunitățile noi care apar.

Dolo Trans Olimp, cu 78.216.700 de euro, în creștere față de cei 61.441.855 de euro din 2019, și Skiptrans, cu 69.767.834, respectiv 70.454.736 de euro, își inversează între ele locurile al patrulea și al cincilea. Duvenbeck este în 2020 pe locul al șaselea, cu 67.435.868 de euro, a treia cea mai mare scădere din Top 20 față de 2019, când a avut 85.653.168 de euro, iar HTR Spedition urcă opt locuri și datorită unei creșteri de la 37.437.743 la 41.695.194 de euro, dar și ca urmare a scăderii cifrei de afaceri a altor firme fruntașe în 2019. HTR a avut în medie 220 de camioane în 2020, ca și în 2019, dar la începutul pandemiei, din cauză că unii șoferi s-au panicat, iar tarifele erau oricum prea mici, circa 50 dintre ele au stat mai mult pe dreapta timp de două luni, astfel că după primul semestru compania înregistra o pierdere de 1,5 milioane de euro. În toamnă s-a lucrat mult, conform declarațiilor directorului general al firmei, Gheorghe Buzu, iar tarifele au fost bune, mai ales pe relația Marea Britanie, „unde am alocat și 200 de ansambluri/săptămână unui retailer, astfel că am recuperat pierderea, însă fără să ajungem să facem și profit“. Chiar înainte de începerea pandemiei de Covid-19, Grupul HTR s-a reunit pentru a discuta despre o schimbare de strategie în perspectiva Pachetului Mobilitate, astfel că circa 40 de ansambluri din România au fost închiriate firmelor înființate recent în Germania, Italia și Franța. Compania este în căutare de soluții care să permită întoarcerea camioanelor în țara de origine la patru săptămâni, va începe în toamnă niște proiecte-pilot și, „în funcție de ce posibilități de curse găsim, vedem dacă extindem flota“. Deocamdată în 2021 ea s-a redus față de 2020 prin înmatricularea unor mașini în vestul Europei, iar anul viitor 50 de camioane ies din leasing și ar putea să nu fie păstrate. 2021 a fost, așadar, un an în care compania s-a concentrat mai ales asupra Europei de Vest și a proiectului nou care să o ajute să nu diminueze parcul auto. S-a lucrat și la eficientizare, unde încă mai este loc să se ia măsuri, dar cel mai mult ar conta să crească tarifele, deoarece motorina și RCA se scumpesc iar. „Necesitate de transport va fi mereu, dar important este să fim profitabili, nu se poate altfel. Și sunt optimist că vom reuși.“ 2021 a fost un an mai bun, în care cifra de afaceri a firmei a fost de 29,5 milioane de euro după opt luni, cu circa 15% mai mare decât în perioada similară din 2020, „dar nu știu dacă vom reuși să menținem creșterea până la final de an“. La această valoare contribuie și ansamblurile înmatriculate în vestul Europei, și cele de la subcontractori (în cazul lor însă e vorba de o sumă mică). În ceea ce privește profitul, „și-a mai revenit, dar așteptăm să fie și mai mare, pentru că în 2021 am și vândut camioane ieșite din leasing“.

Urmează în clasament Gartner Eurotrans, care de asemenea urcă de pe locul al 20-lea pe al 8-lea, și ca valoare de la 34.920.465 la 40.994.232 de euro. Truck Rom International, prima intrare nouă în Top 20 față de 2019, când avea 31.799.925 de euro, crește în 2020 până la 37.557.902 euro și ocupă locul al nouălea. Cifra de afaceri a H.Essers în schimb scade de la 40.067.218 la 37.364.078 de euro, iar firma coboară un loc. Criza sanitară din 2020, care a dus în anumite perioade la închideri sau blocări de frontiere, nu a făcut decât să încline și mai mult balanța în favoarea transportului intermodal, care deținea oricum o pondere mai mare din volumele H.Essers pe distanțe lungi – chiar și mărfurile de valoare se transportă uneori cu trenul – iar tendința era în creștere: de la circa 60% la începutul lui 2018 la 80% în mai 2020, ca pondere din total, pentru că din punct de vedere al volumelor ambele tipuri au crescut. Creșterea a fost determinată și de faptul că noul coronavirus a dus la închiderea sau blocarea granițelor țărilor europene, astfel că unii clienți H.Essers, care de obicei mergeau doar pe șosea, pentru că era mai rapid și mai ieftin, au ajuns să prefere intermodalul, iar unii, care foloseau deja intermodalul, au ajuns să suplimenteze volumele, pentru a menține continuitatea aprovizionării, ceea ce se reflectă și în cifrele transportatorului, deoarece a avut constant de lucru. Asta nu înseamnă că nu a fost afectat de pandemie: cifra de afaceri a scăzut cu 15-20% în primele șase luni din 2020 față de perioada similară din 2019 și până la final de an nu a recuperat tot decalajul.

A doua jumătate a clasamentului începe cu două firme aflate în coborâre față de 2019: Vos Logistics Bulk, cu 35.509.495 de euro, în scădere față de cei 40.619.075 de euro din 2019, când a fost a zecea, și Arcese Transport, cu 34.750.443 de euro, față de 47.282.538 de euro în 2019, când a fost a șaptea. Dunca Expediții – care în analiza noastră din 2019 apare pe locul al 20-lea, însă, dacă ținem cont de Carrion, iese de fapt din acest top – în 2020 este pe locul al 13-lea, cu 34.544.908 euro, față de 34.288.690 de euro. Vio Transgrup (companie achiziționată la începutul anului de Internațional Alexander) este o intrare nouă în Top 20, pe locul al 14-lea, datorită creșterii de la 31.812.219 la 33.825.980 de euro. Următoarele trei firme înregistrează toate scăderi ale cifrei de afaceri față de 2019: Lagermax de la 33.396.370 la 32.761.872 de euro și de pe locul al 13-lea pe al 15-lea, Eliton Trans de la 31.804.196 la 30.990.750 de euro, și totuși urcă în clasament pe locul al 16-lea, fiind a doua intrare nouă față de 2019, și Dumagas Transport de la 41.069.614 la 30.389.613, și totuși urcă, de asemenea, în clasament, pe locul al 17-lea, fiind a treia intrare nouă. Cifra de afaceri a firmei craiovene a scăzut deoarece, așa cum explică CEO-ul Mircea Vlah, la începutul pandemiei aceasta a decis să restructureze și departamentul de transport internațional cu prelate, prin reducerea numărului de camioane proprii de la 160 la 80, întrucât „nu numai criza sanitară, ci și Pachetul Mobilitate și deficitul de șoferi ne-au determinat să strângem rândurile și să ne reorganizăm, pentru a face față riscurilor și a ne proteja de oscilația volumelor clienților internaționali, mai ales ale producătorilor de componente auto și de autoturisme“. Activitatea de transport internațional cu prelate a firmei a fost practic oprită în aprilie-iunie 2020 și a repornit treptat spre finalul anului și, cum ponderea ei este de 50% din totalul volumelor Dumagas, aici se află motivul scăderii cifrei de afaceri cu 25%. Flota pentru transport intern la temperatură controlată a crescut cu 16 unități, deoarece și cererea de transport de alimente a crescut în 2020 și 2021, iar alte 12 unități au fost achiziționate pentru a înlocui unele mai vechi. În prezent compania are 120 de dube la temperatură controlată, 80 de ansambluri proprii pentru transport internațional cu prelată și 44 de ansambluri cu cisterne pentru transport de gaz sau cu autotractoare, la care se adaugă 50 de subcontractori permanenți cu semiremorci cu prelată. „Criza sanitară, criza șoferilor și Pachetul Mobilitate au redus apetitul investițional al companiei, iar în 2021 nu am mai bugetat creșteri sau înnoiri de flotă decât pentru transport specializat și frigorific. Asta după ce în 2019 apetitul nostru pentru investiții și creșterea flotei a fost la unul dintre cele mai ridicate niveluri. Dar apoi am fost forțați să luăm măsuri în sens contrar. Practic, am redus activitatea în anumite domenii unde profitabilitatea era foarte mică sau nu exista deloc și am diminuat flota în linie cu strategia regândită la începutul lui 2020.“ Astfel că și activele imobilizate și cele circulante ale Dumagas au scăzut în 2020. În primele șapte luni din 2021 cifra de afaceri a companiei este similară celei din aceeași perioadă a lui 2020. Iar profitabilitatea s-a menținut la un nivel scăzut anul acesta din cauza volumelor mai mici din transportul internațional specializat (transportoare de mașini) și a randamentului „foarte slab“ în activitatea de depozitare și distribuție frigorifică. De altfel, la început de 2021 compania a vândut această afacere, adică depozitul de mărfuri congelate din Craiova și flota de distribuție națională din Cluj-Napoca, Timișoara, București și Craiova. Un alt impact negativ asupra rezultatului financiar net al companiei la final de 2020 și în primele luni din 2021 l-au avut costurile de restructurare a activității din 2020. Dumagas a avut în 2020 și un profit mai mic decât în cei doi ani anteriori, deoarece, așa cum explică Mircea Vlah, marjele în transport rutier de mărfuri sunt mici și orice majorare de costuri poate afecta direct indicatorii de profitabilitate. „În 2020 au atârnat mai greu în balanță costurile de restructurare și cele fixe menținute pe toată durata când am lucrat cu mai puține camioane. În activitatea operațională am urmărit în toți anii ca fiecare departament sau unitate de producție să obțină un rezultat pozitiv în contul de profit și pierdere și în special să generăm un surplus de numerar sau lichidități pozitive. Flota și cifra de afaceri au contat mai puțin decât profitabilitatea și lichiditățile.“ În ceea ce privește profitul operațional din primul semestru al lui 2021, el a crescut cu 10% față de perioada similară a lui 2020.

Revenind la ultima parte a clasamentului, Mega Trucking a coborât de pe locul al 17-lea în 2019, când avea 36.852.251 de euro, pe al 18-lea, cu 29.498.178 de euro, iar Logistic E Van Wijk este o altă intrare nouă în Top, cu 29.335.251 de euro, în scădere însă față de cei 33.031.294 de euro din 2019. Compania cu sediul în Cluj lucrează mai ales pentru clienți din industria mobilei, automotive, industria chimică, cea cu temperatură controlată (inclusiv farma, dar foarte puțin în industria alimentară) și cea a bunurilor industriale în general. Niciun client Logistic E van Wijk nu contribuie cu mai mult de 20% la cifra sa de afaceri și nicio ramură industrială nu are o pondere mai mare de 25% în veniturile companiei, iar acest echilibru a redus efectele crizei din automotive, unde, ca și în industria mobilei, volumul de lucru a scăzut începând din martie. În iulie Logistic E van Wijk a lucrat cu 6-7% sub capacitatea din aceeași lună a lui 2019, iar după șapte luni din 2020 scăderea față de anul anterior era de circa 10%, procent care urma să se mențină aproximativ la fel până la final de an.

Clasamentul se încheie cu Binar Speed Exclusive, o firmă a cărei cifră de afaceri a crescut de la 22.686.620 la 29.091.916 euro și care, de asemenea, nu era în 2019 în Top 20 după cifra de afaceri.

12 firme din Top 20 după cifra de afaceri au avut, așadar, scăderi ale acestui indicator față de 2019, iar din cele opt care au avut creșteri, cea mai mare, de aproape 17 milioane de euro, îi aparține Dolo Trans Olimp.

Firmele care au ieșit în 2020 din Top 20 sunt Internațional Lazăr Company, pe locul al 8-lea în 2019, Ravitex, pe 14-lea, Total N S A, pe al 15-lea, Baladei Thirdway Transport, pe al 18-lea, și J.T. Group Oil, pe al 19-lea.

În ceea ce privește clasamentul în funcție de cifra de afaceri medie pe cinci ani, Carrion este și aici lider, cu peste 148 de milioane de euro, urmat tot de Vos Logistics Cargo, cu aproape 80 de milioane de euro, dar fără activitate în 2016, și de Duvenbeck, care după cifra de afaceri pe 2020 este abia pe locul al șaselea. Cele mai mici medii dintre aceste 20 de firme le au H.Essers, peste 16 milioane de euro, și Binar Speed, peste 17 milioane de euro.

Transportatorii din Top 20 după cifra de afaceri au între 77 de angajați (Vos Logistics Bulk) și 1.378 de angajați (Carrion).

 17 dintre cei mai profitabili 20 de transportatori au avut creșteri de profit

Primele 100 de firme de transport în funcție de profitul net au avut în total 151 de milioane de euro, față de 105 milioane de euro în 2019. 65 dintre ele au avut în 2020 un profit mai mare de un milion de euro, mult mai multe decât cele 39 din 2019 și cele 32 din 2018. Trei companii au avut peste cinci milioane de euro, alte două peste patru milioane, alte cinci peste trei milioane și alte 11 au avut un profit mai mare de două milioane de euro.

În ceea ce le privește pe primele 20 de firme după profit, ele au avut un total de 67,815 milioane de euro, față de 49,490 de milioane de euro în 2019, în condițiile în care cei 20 de operatori care au fost în 2019 în topul după profit au avut un total de 55,023 de milioane de euro.

Cea mai mare surpriză a acestui clasament este faptul că Transpeco Logistics & Distribution, firmă aflată ani la rând pe prima treaptă a podiumului, este acum a treia, cu 5.839.744 de euro, față de 7.197.736 de euro în 2019 (cea mai mare scădere dintre firmele din Top 20). Diminuarea profitului, ca de altfel și a cifrei de afaceri, a fost cauzată de pandemie și de carantină, care au redus deplasarea oamenilor, deci și consumul de carburant și necesitatea de a-l transporta.

Transpeco a fost depășit de Skiptrans, cu 6.162.025 de euro, față de 3.413.983 de euro în 2019, când a fost pe locul al patrulea, și de Internațional Alexander, cu 5.949.693/4.001.159 de euro, care în 2019 a fost a treia. În cazul firmei arădene, iunie și iulie au fost luni foarte profitabile datorită faptului că, deși volumele de transport au fost mici, ele au fost previzibile – „iar pentru profitul nostru predictibilitatea este foarte importantă“ – și astfel cursele au putut fi organizate mai eficient. Pe când în august, deși numărul comenzilor a crescut, această optimizare nu a mai fost posibilă din cauză că beneficiarii cereau din scurt mai multe camioane decât estimaseră inițial și acestea nu puteau fi trimise rapid decât cu dislocări mari.

Euro Fleet Transports a avut o ușoară creștere, de la 4.838.379 la 4.910.103 euro, dar coboară în clasament de pe locul al doilea pe al patrulea. Binar Speed Exclusive urcă de al șaptelea pe al cincilea și de la 3.090.584 la 4.315.839 de euro, iar următoarele două firme avansează și mai mult: Royal Trans de pe locul al 16-lea pe al șaselea, datorită creșterii profitului de la 1.655.124 la 3.869.700 de euro, iar Port Trans de pe locul al 17-lea pe al șaptelea, și de la 1.632.500 la 3.498.397 de euro. Și Fartud urcă în clasament, deși nu la fel de spectaculos, ci doar de pe locul al 10-lea pe al optulea, prin creșterea de la 2.318.585 la 3.422.228 de euro. Romstyl coboară patru locuri și are în 2020 o cifră de afaceri ceva mai mică decât în 2019 – 3.208.622 de euro, față de 3.308.485 de euro – iar Dianthus, deși crește ușor de la 2.932.093 la 3.137.840 de euro, coboară de pe locul al 9-lea pe al zecelea. După concediile de vară din 2019, Dianthus a avut în permanență 10-15% camioane pe dreapta din cauza crizei de personal, iar în 2020 situația a fost și mai rea, mai ales că nici comenzile nu au fost suficiente pentru toate camioanele. Circa jumătate din volumele firmei piteștene erau în 2020 pentru industria auto, unde scăderile au început încă din prima parte a anului, când fabricile nu au repornit la timp, după care a venit pandemia și s-au închis iar câteva luni. Dar lucrurile nu au stat mai bine în niciun sector de activitate, astfel că 70% din flotă a fost inactivă în primele două luni de la apariția virusului în Europa, în septembrie puțin peste 80% din ea lucra, iar veniturile pe întregul an au scăzut cu 30% față de 2019.

Urmează trei urcări în clasament față de 2019: Vio Transgrup de pe locul al 12-lea pe al 11-lea, cu 2.706.967, față de 2.146.540 de euro, Agexim Spedition de pe al 15-lea pe al 12-lea și de la 1.699.531 la 2.619.952 de euro și European Logistics de pe al 19-lea pe al 13-lea și de la 1.566.989 la 2.515.434 de euro. Agexim a avut în 2020 o cifră de afaceri mai mică decât în 2019, deoarece flota a scăzut cu 10% și pandemia a făcut ca în aprilie să se lucreze la 55% din capacitate, iar în mai la 84%, așa cum declară asociatul firmei, Georgian-Cristinel Șuteu. Dar profitul a crescut cu 57% față de 2019, datorită restituirii accizei la combustibil într-un ritm accelerat față de anii anterior, fiind încasate sumele pentru ultimul trimestru din 2018, întregul 2019 și primul trimestru din 2020. Reamintim că devansarea acestor termene s-a făcut la sugestia UE, ca sprijin financiar pentru firme în contextul pandemiei. „Deci este vorba de o creștere a profitului operațional, chiar dacă venitul este aferent altui exercițiu financiar.“ Activele imobilizate ale Agexim au scăzut prin diminuarea flotei și a valorii nete reflectate în raportările financiare, iar activele circulante au crescut față de 2019 mai ales prin încasarea masivă a accizelor, reflectată și în conturile de disponibilități bănești ale firmei. În primele opt luni din 2021 operatorul a avut o cifră de afaceri cu 11% mai mare decât în perioada similară din 2020, iar până la finalul anului estimează să ajungă la 130.000.000 de lei, cu 14% mai mult decât în 2020. Creșterea a fost determinată de extinderea flotei și de faptul că volumele nu au fost afectate de pandemie prin încetarea activității partenerilor, cum s-a întâmplat în 2020. Profitul operațional curent din primele opt luni ale lui 2021 a fost și el mai mare decât în perioada similară a anului trecut, de data aceasta cu 50%, iar până la final de an se estimează o valoare netă de 1,2 milioane de euro. În septembrie 2021 flota firmei piteștene număra 107 autotractoare, iar veniturile sunt generate atât de aceasta, cât și de vehicule închiriate. Planurile de investiții nu au fost influențate de pandemie sau de Pachetul Mobilitate, ci „managementul a construit o strategie de dezvoltare pliabilă pe situația actuală. Dar obținerea veniturilor imediat după preluarea noilor autotractoare a fost afectată de criză de șoferi.“

Lancetti Transport, de pe locul al 14-lea, cu 2.510.715 euro, față de 1.289.288 de euro în 2019, este prima intrare nouă în Top 20, iar a doua este Doru și Florin, pe locul al 15-lea, cu 2.487.921 de euro, față de 1.304.677 de euro în 2019. Profitul Ravitex a crescut de la 1.913.641 la 2.398.337 de euro, dar firma coboară trei locuri în clasament, și este urmată de a treia intrare nouă din 2020, CDC Transport Innovations (fosta Nistor Trans), cu 2.138.161 de euro, față de 5.486 de euro în 2019 și 308.162 de euro în 2018. Aceasta este, de altfel, singura firmă din Top 20 care a avut pierdere într-unul din ultimii patru ani: în 2017. Express Euroscan a avut un profit mai mare decât în 2019 (2.071.686, față de 1.705.909 euro), dar coboară patru locuri în clasament. La începutul pandemiei firma suceveană a operat la 20% din capacitate, dar din mai volumele au revenit treptat până la capacitatea maximă. De aceea în 2021 conducerea firmei se așteaptă la o creștere a cifrei de afaceri cu mai mult de 30% față de 2020, când a scăzut cu 7% față de 2019. Circa 50% din cifra de afaceri provine din transportul de containere, iar restul sunt tot mărfuri generale, dar transportate cu prelate. În ceea ce privește destinațiile, transportul comunitar reprezintă circa 75% din venituri, restul, cu circa 30 de camioane, fiind transport bilateral pe relația România-Austria și de acolo spre Belgia și Olanda, după care camioanele revin în Austria, Ungaria și România. Cele care lucrează preponderent în Comunitate se ocupă de prima și ultima milă a transportului de containere pentru clienți maritimi și companii de transport din zona porturilor europene.

Holleman este a patra intrare nouă în Top 20 pe 2020, cu 2.051.893 de euro, față de 892.291 de euro în 2019, iar Logistic E Van Wijk încheie clasamentul, cu 1.999.087 de euro, față de 2.302.000 în 2019, când era a 11-a. Profitul firmei clujene a scăzut însă mai puțin decât se aștepta managementul său în condițiile crizei sanitare și nu a fost determinat de scăderile de tarife de pe anumite segmente de transport, pentru că cele mai multe reduceri de prețuri pentru clienții tradiționali au venit pe fondul ieftinirii carburantului.

Nu mai puțin de 17 firme din Top 20 au avut o creștere de profit față de 2019, cea mai mare dintre ele în cazul Skiptrans, de peste 2,7 milioane de euro.

Din punct de vedere al profitului net mediu pe ultimii cinci ani, Transpeco este lider, cu peste 6,83 de milioane de euro, urmat de Euro Fleet Transport, cu peste 3,86 de milioane de euro, Internațional Alexander, cu peste 3,76 de milioane de euro, și de Skiptrans, cu peste 3,66 de milioane de euro. Iar cele mai mici medii dintre aceste 20 de firme le au Holleman, cu 836.237 de euro, și CDC, cu 517.731 de euro, dar care în 2017 nu a avut profit.

Cele 20 de firme cu cele mai mari profituri au între 99 de angajați (Royal Trans) și 975 de angajați (Internațional Alexander).

Clasamentul în funcție de pierderi își schimbă din nou liderul

10 firme de transport au avut în 2020 pierderi mai mari de un milion de euro, față de opt în 2019, alte patru au avut pierderi cuprinse între 539.664 și 886.977 de euro, și alte 33, pierderi cuprinse între 110.326 și 497.529 de euro.

Pe primele trei locuri în funcție de pierderile înregistrate în 2020 se află Heisterkamp Transport – o intrare nouă în acest clasament, cu 4.764.781 de euro, și cu profit, dar mai mic de 100.000 de euro, în cei trei ani anteriori – Carrion, cu 4.049.313 euro – care nu a fost luată în calcul în 2019 din cauză că a depus târziu bilanțul, dar cu pierderea de 15.321.749 de euro de atunci ar fi fost de departe pe primul loc în clasament – și Paneuro, cu 3.225.812 euro, față de 1.496.873 de euro în 2019, dar cu pierdere de peste 2,6 milioane de euro și în 2018. Urmează la mare distanță Alosco, 1.570.335 de euro, și Autovest Trans, cu 1.566.022 de euro, față de 1.803.795 de euro în 2019, când era pe locul al doilea în acest clasament. Eddie Stobart Logistics este pe poziția a șasea, cu 1.300.937 de euro, deci o pierdere mai mică decât cea de 1.640.300 de euro din 2019, când era pe a treia. De astfel, este singura firmă dintre cele 20 cu cele mai mari pierderi în 2020 care a avut pierderi în fiecare din ultimii patru ani. Vos Logistics Cargo, liderul din 2019 câtă vreme nu am luat în calcul Carrion, este în 2020 pe locul al șaptelea, cu 1.084.158 de euro, față de 3.554.634 de euro în 2019, iar pe al optulea este Lagermax Autotransport, cu 1.073.479 de euro – această firmă nu a avut pierderi în alți ani din 2017 încoace. Prima parte a clasamentului se încheie cu Adomid Speed, cu 1.055.730 de euro, de asemenea o firmă fără pierderi în ceilalți ani din 2017 încoace, dar cu o creștere de peste 18 milioane de euro a activelor în 2020 față de 2019, și cu Frigomex, cu 886.977 de euro, o altă intrare nouă în Top 20 după pierderi.

Pe pozițiile a 11-a și a 12-a sunt două firme care nu au avut pierderi din 2017 până în 2019, ci numai în 2020: Icirual 2003, cu 594.287 de euro, și Terminal Trans Bitum, cu 556.261 de euro. Transconstruct Snagov, în schimb, cu 539.664 de euro, care o plasează pe locul al 13-lea, deși este nouă în Top 20, este la al treilea an consecutiv de pierdere. Iar Lipot Liv Trans, de pe locul al 14-lea, și LS Logistica Internazionale, de pe al 15-lea, au avut doi ani consecutivi de pierdere, valorile din 2020 fiind de 497.529 de euro (față de 808.425 de euro în 2019, când era pe locul al nouălea), respectiv de 488.864 de euro. Mau International Logistic, de pe locul al 16-lea, și Saan Trucking, de pe al 18-lea, nu au avut pierderi în niciun an din 2017 în 2019, iar în 2020 au avut 442.661, respectiv 429.348 de euro. Iar celelalte trei firme din Top 20 au avut pierderi și în 2020, și în 2019, deși numai două dintre ele au mai fost în acest clasament: Vos Logistics Bulk, pe locul al 17-lea în 2020 și pe al șaptelea în 2019, cu 429.818, respectiv 1.175.586 de euro, și Olympus Spedition, pe locul al 20-lea în ambii ani, cu 422.360/368.793 de euro. Ocupanta locului al 19-lea, N&A Trans 77, a avut o pierdere de 428.529 de euro în 2020, dar sub 100.000 de euro în cei doi ani anteriori.

Așadar, dintre cele 20 de companii care au avut în 2020 cele mai mari pierderi, Heisterkamp Transport, Alosco, Lagermax Autotransport, Adomid Speed, Icirual 2003, Terminal Trans Bitum, Mau International Logistic și Saan Trucking au avut profit în 2019, iar restul de 12 au fost pe minus în ambii ani.

Mai mult decât atât, Carrion, Paneuro, Eddie Stobart Logistics, Transconstruct Snagov și N&A Trans 77 au avut pierderi în fiecare din ultimii trei ani.

Media pierderilor din 2020, cel puțin pentru firmele din prima parte a acestui clasament, este peste media din 2019, câtă vreme în 2020 pierderea firmei de pe locul al 20-lea era de 428.529 de euro, față de 368.793 în 2019, iar pierderea firmei de pe locul întâi din 2020 era de 4.764.781 de euro, față de 3.554.635 de euro în 2019.

Medie mai mare a activelor, dar nu și pentru firmele din Top 20

Activele totale ale celor 500 de firme de transport din România cu cele mai mari active se ridică în 2020 la 2.575.478.128 de euro, din care primele 100 au mai mult de jumătate, 1.424.591.451 de euro – în creștere față de 1.398.211.865 în 2019 – iar primele 20 au active totale de 573.670.068 de euro, de data aceasta în ușoară scădere față de 578.707.965 de euro în 2019. Iar cele 20 de firme care au fost în clasament în 2019 au avut în total 575.911.962 de euro.

Trei firme au active de peste 50 de milioane de euro, ca și în 2019, 14 au peste 20 de milioane de euro, iar alte 40 au peste 10 milioane de euro.

Podiumul s-a modificat față de 2019 prin urcarea Internațional Alexander de pe poziția a doua pe prima, datorită creșterii de la 57.376.644 de euro în 2019 la 67.116.967 de euro în 2020, dar și prin urcarea cu o treaptă a Internațional Lazăr Company, care în 2020 a avut active de 58.525.703 euro și în 2019 de 56.608.780 de euro. În 2020 Internațional Alexander nu a redus parcul auto, în ciuda volumelor de activitate mai scăzute din unele luni, ci dimpotrivă, a investit în 30 de camioane MAN și în 30 de semiremorci. Una dintre componentele strategiei grupului este faptul că se bazează pe active proprii, „pentru că vrem să facem această afacere multă vreme de acum încolo și pentru că ele ne conferă flexibilitate“.

Liderul din 2019, Dolo Trans Olimp, a scăzut de la 68.227.580 la 58.231.858 de euro și este acum pe treapta a treia. Îl urmează în clasament Total NSA, care își păstrează locul al patrulea, cu 30.890.251 de euro, în ușoară scădere față de cei 31.716.994 de euro din 2019, și Transpeco, în urcare de pe al șaselea și de la 28.245.388 la 29.251.045 de euro. Euro Fleet Transport avansează de pe poziția a 13-a pe a șasea, și de la 22.179.513 la 27.535.386 de euro, Skiptrans coboară de pe a cincea pe a șaptea și de la 30.798.851 la 26.915.110 euro, iar Port Trans este prima intrare nouă în Top 20 din 2020, cu active totale de 26.325.772 de euro, în creștere substanțială față de cei 16.608.568 de euro din 2019. Prima parte a clasamentului se încheie cu Duvenbeck Logistik, cu 24.993.794 de euro, în scădere față de 2019, când a avut 27.000.210 euro, și în coborâre două locuri, și cu Romstyl, cu 22.151.440 de euro, față de 23.016.041 de euro în 2019, când era a 12-a.

A doua jumătate a Top 20 începe cu Adomid Speed, a doua intrare din 2020, cu o creștere de la 3.465.091 la 21.571.031 de euro, cea mai mare dintre toate firmele fruntașe la categoria „active“, și continuă cu Holleman Special Transport, în urcare două locuri, cu o ușoară creștere de la 21.015.742 la 21.430.804 euro, și cu TIR Express, care coboară patru locuri față de 2019, cu o scădere de la 25.296.047 la 20.854.551 de euro. Pe locul al 13-lea este acum, cu 20.550.432 de euro, Carrion Expedition, neinclusă în calculele noastre pe 2019 deoarece a depus bilanțul abia în 2021, dar care după valoarea de 48.070.298 de euro a activelor din 2019 ar fi fost pe locul al patrulea. Iar pe al 15-lea este, ca și în 2019, Dianthus, cu o ușoară scădere de la 20.531.865 la 20.471.351 de euro. Pe următoarele trei locuri sunt firme care au coborât în clasament față de 2019: Lagermax Autotransport, de pe locul al 10-lea și de la 23.918.735 la 20.289.885 de euro, Arcese, de pe locul al 11-lea și de la 23.530.726 la 20.262.323 de euro, și Dunca Expediții, de pe locul al 16-lea, dar cu o ușoară creștere, de la 19.265.293 la 19.357.459 de euro. Locurile al 19-lea și al 20-lea sunt ocupate de firme nou intrate în Top, Fartud, cu 18.930.139 de euro, în creștere față de 15.460.487 de euro, și Ravitex, cu 18.014.761 de euro, tot în creștere față de cei 16.375.111 euro din 2019.

Doar patru firme care nu au fost în 2019 în Top 20 după active se regăsesc, așadar, în Top 20 pe 2020: Port Trans, Adomid Speed, Fartud și Ravitex. Iar cele care au ieșit în 2020 din acest top sunt Trameco, în scădere de la 25.630.825 la 12.950.974 de euro, Dumagas (de la 18.931.318 la 15.522.099 de euro), Agexim Spedition (de la 17.904.076 la 14.387.516 euro) și Carbon Logistic (de la 17.457.943 la 17.320.750 de euro).

10 dintre firmele din Top 20 după active au avut creșteri în 2020, iar dintre celelalte 10 cea mai mare scădere a avut-o Carrion Expedition, de la 48.070.298 la 20.550.432 de euro.

Din punct de vedere al mediei activelor pe ultimii cinci ani, pe primul loc se află Carrion, cu aproape 65 de milioane de euro, urmat de Internațional Lazăr Company, cu peste 59 de milioane de euro, și Dolo Trans Olimp, cu aproape 53 de milioane de euro. Iar firmele din Top 20 pe 2020 care au cele mai mici medii pe cinci ani sunt Adomid, cu 6,77 de milioane de euro, și Fartud, cu 16,42 de milioane de euro.

Operatorii cu cele mai mari 20 de active pe 2020 au între 39 de angajați (TIR Express) și 1.378 de angajați (Carrion).

Articole similare