Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cu 10% mai puține mărfuri în 2022 decât în 2021 pe 123cargo/BursaTransport

Din perspectiva 123cargo/BursaTransport, după ce 2021 a fost influențat de pandemia de Covid-19, 2022 a fost zdruncinat, încă de la început, de invazia militară din Ucraina, care a agravat problemele economice cauzate de criza sanitară: inflația a scăpat de sub control în toate sectoarele de activitate, prețul energiei și gazelor naturale a atins cele mai ridicate valori din ultimii ani, cu un impact direct asupra prețului combustibililor, iar țările vest-europene au impus restricții operaționale companiilor de transport est-europene în numele evitării dumpingului social.

În aceste condiții, în 2022 s-au publicat pe platforma 123cargo/BursaTransport 8,56 de milioane de mărfuri, cu 10,7% mai puține decât în anul precedent. Scăderea a fost mai vizibilă din iunie, astfel încât în noiembrie-decembrie 2022 au fost cu aproximativ 25% mai puține măfuri postate față de aceeași perioadă din 2021. Iar față de septembrie-octombrie 2022 nu se constată o scădere la final de an, câtă vreme, așa cum am precizat mai sus, scăderea s-a simțit încă din vară.

Din datele 123cargo/BursaTransport pe 2022 mai reiese că transportul intern are cea mai mare pondere (54%), urmat de cel internațional legat de România (41%). Transportul exclusiv internațional (rute externe nelegate de România) are deci restul de doar 5% din total.

În transporturi începutul de an aduce de obicei volume mai mici de mărfuri de transportat și prima parte din 2023 nu este cu nimic diferită. Scăderea este de numai 5% față de ultimele două luni din 2022, însă de 25-30% față de perioada similară a anului trecut. În primele două luni din 2023 toate exporturile au fost în scădere față de perioada similară din 2022, când însă trebuie subliniat că nu începuse războiul. Dintre principalele rute de export, singura care a înregistrat o creștere de volume de transportat a fost Polonia. Iar în ceea ce privește importurile, singurele care au volume apropiate de cele de anul trecut sunt cele din Italia – din alte țări s-au înregistrat scăderi de 10-30%.

Articole similare

Ad