Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Renault Group deschide un centru de simulare imersivă pentru concepția, validarea soluțiilor tehnice și dezvoltarea vehiculelor sale

Renault Group a investit 26 de milioane de euro în dezvoltarea transformării digitale a companiei și a adus în premieră pe piață ROADS, un simulator de conducere imersivă de ultimă generație. Acest simulator este considerat probabil cel mai performant din lume în acest moment și se găsește la Technocentre, inima ingineriei Grupului, o clădire dedicată integral simulării imersive, care regrupează majoritatea mijloacelor și expertizelor sale în domeniu. Această inițiativă reflectă nevoia de a avansa rapid în dezvoltarea vehiculelor și de a se adapta la conceptul de Vehicul Definit de Software (Software Defined Vehicle), care reprezintă viitorul industriei auto.

Odată cu inaugurarea noii clădiri, cu o suprafață de 2.300 m², Renault Group oferă echipei sale de ingineri un instrument de cea mai înaltă performanță, accelerând dezvoltarea proceselor a viitoarelor vehicule aparținând diferitelor sale mărci din portofoliu. Simularea oferită are un grad înalt de precizie încât reduce considerabil costurile de dezvoltare, eliminând necesitatea utilizării prototipurilor fizice. Prin integrarea conceptului de „geamăn digital”, simularea nu este folosită doar în fazele inițiale de dezvoltare a unui proiect, ci și de-a lungul vieții de serie a vehiculului, permițând dezvoltarea și testarea în condiții de siguranță a actualizărilor tehnice ale acestuia.

De-a lungul a peste 25 de ani, Renault Group a fost un pionier în utilizarea simulării digitale, dezvoltând software-ul de simulare SCANeR©, pentru testarea virtuală a performanțelor vehiculelor, definirea Interfețelor om-mașină (Human Machine Interfaces – HMI) și a ergonomiei acestora, validarea funcțiilor de siguranță și studiul comportamentului șoferilor. Această abordare a permis inginerilor să „plonjeze” în interiorul vehiculelor digitale, eliminând necesitatea prototipurilor fizice în procesul de testare și validare a elementelor, prestațiilor și sistemelor de bord „concepute pe hârtie”.

De exemplu, pentru evaluarea și validarea sistemelor de iluminat ale viitoarelor vehicule, Renault Group nu mai este nevoit să efectueze teste pe șosea în condiții de noapte, deoarece simulatoarele pot reproduce cu fidelitate a modului în care farurile mașinii emit lumină în timpul conducerii nocturne. Renault Group a acumulat o expertiză unică în dezvoltarea simulatoarelor digitale și imersive, care au evoluat odată cu avansarea tehnologică. Aceste simulatoare sunt capabile să integreze tot mai mulți parametri, inclusiv condiții de trafic, starea drumului, condiții meteorologice și reflexii de lumină pe parbriz. De asemenea, ele pot monitoriza și aspecte legate de experiența șoferului, cum ar fi nivelul de oboseală sau nivelul de stres. Aceasta reprezintă o contribuție semnificativă la dezvoltarea vehiculelor mai sigure și mai eficiente.

Renault Group, în parteneriat cu AV Simulation, a dezvoltat ROADS (Renault Operational Advanced Driving Simulator), un simulator de excepție care reprezintă un avans major în simularea imersivă. Acest simulator poate primi un vehicul întreg în interiorul domului său, fiind instalat într-o sală dedicată de aproape 1.400 m² și o înălțime de 12 metri, oferind o experiență de imersiune digitală, cât și fizică de 360°.

Montat pe cricuri hidraulice, ROADS poate aluneca pe șine de 25 metri x 25 metri, cu o masă în mișcare de 90 de tone și accelerații de 1G pe fiecare axă. De asemenea, acest simulator poate reproduce în mod precis comportamentul dinamic al oricărui vehicul în diverse condiții, inclusiv tipul de șosea, densitatea traficului, interacțiunile cu alte vehicule, altitudinea, condițiile meteorologice și condițiile de luminozitate, printre altele.

Cu ajutorul ROADS, inginerii au posibilitatea de a evalua în orice moment al dezvoltării vehiculului, inclusiv comportamentul acestuia, performanțele, siguranța și sistemele de asistență la conducere, fie pe un drum complet virtual sau prin reproducerea fidelă a unor șosele existente, având posibilități nelimitate.

Noul Centru de Simulare Imersivă al Renault Group beneficiază de experiența a 70 de ingineri dedicați. Printre aceștia, un grup lucrează în cadrul „Scenario Factory”, o uzină specializată în crearea scenariilor digitale care pot reproduce șosele reale, crea șosele imaginare complet din nimic și chiar combina cele două tipuri de șosele. Alți membri ai echipei se concentrează pe dezvoltarea „geamănului digital”, care adună caracteristicile unui vehicul, simularea comportamentului său rutier pe drum, funcțiile de asistență la conducere și software-ul de bord.

Simulările „masive” efectuate în Cloud supun acest „geamăn digital” la milioane de situații rutiere pentru a-l testa în toate condițiile posibile. De asemenea, pentru că percepția umană este indispensabilă, simulatorul imersiv ROADS va permite unor șoferi reali să ia loc la bordul geamănului digital, pentru a dovedi faptul că modul de comportare al vehiculului aflat în faza de dezvoltare răspunde așteptărilor viitorilor clienți.

„Inaugurarea centrului nostru de inovație dedicat simulării imersive și noul nostru instrument, ROADS, reprezintă un pas înainte semnificativ în transformarea digitală a Renault Group. Într-un context în care vehiculele și tehnologiile de la bordul acestora devin tot mai complexe, simularea imersivă este un atu major care le va permite inginerilor noștri să creeze vehicule mai performante, în special în perspectiva apariției așa-numitului Vehicul Definit de Software – Software Defined Vehicle.”,

a declarat Gilles LE-BORGNE, Director de Inginerie Renault Group.

Articole similare

Ad