Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

DSV Road: Exportul de mărfuri a crescut cu peste 20% în primele două luni ale acestui an

Potrivit datelor interne DSV Road, parte din grupul DSV, a treia cea mai mare companie de transport de mărfuri din Europa, primele luni ale acestui an au marcat o creștere ușoară în exportul de mărfuri față de aceeași perioadă a anului anterior. Acest lucru s-a datorat în special industriei auto și a celei electronice, care au înregistrat o cerere sporită pentru transportul către Europa.

„Deși 2024 este un an provocator în industria transportului de mărfuri, observăm o tendință de creștere ușoară a exportului de mărfuri din România în alte țări. În cadrul DSV Road, activitatea de export a înregistrat o creștere de 22% în primele două luni din an comparativ cu aceeași perioadă din 2023, ca urmare a încheierii de noi parteneriate și a lărgirii portofoliului de clienți. Astfel, per ansamblu suntem optimiști privind evoluția acestui segment în următoarele luni. Sunt mai multe motive care pot da un impuls exportului, printre care extinderea rețelei de autostrăzi, dar și creșterea potențialului de business și calitatea produselor românești. Totodată, se dezvoltă segmentul de fabricare a produselor din diverse domenii de către firme internaționale în România, în special industria auto și cea electronică.”,

a declarat Sergiu Iordache, Managing Director DSV Road.
  • Foto: DSV Road

România exportă o gamă diversificată de produse în diverse țări din întreaga lume. Printre cele mai exportate produse se numără vehiculele și componentele auto, care au beneficiat de investiții și capacități de producție competitive la nivel global. De asemenea, exporturile din industria electronică, incluzând echipamente electronice de consum, componente IT și echipamente industriale, au crescut în ultima perioadă, consolidând poziția României pe harta exporturilor europene.

În sectorul agricol, România exportă cereale, legume, fructe și utilaje agricole, reflectând totodată o tendință ascendentă în acest domeniu. Printre alte tipuri de produse exportate sunt incluse materialele plastice și din cauciuc, produsele textile, metalele și articolele din metale.

În ultimii ani, România a exportat cel mai mult în Germania, rămânând una dintre principalele piețe de export, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS). Următoarele destinații importante pentru exporturile românești au fost Italia, Ungaria și Franța. Datele oficiale arată că în 2022 valoarea exporturilor către aceste țări a atins aproape 40 de miliarde de euro.

„În afară de piețele cu tradiție către care afacerile din România exportă cel mai mult, au intrat pe harta exportului și țări ca Polonia și Bulgaria, interesate de produsele românești. Foarte important este că piața se dezvoltă din ce în ce mai mult și harta exportului pentru România se lărgește tot mai mult, astfel încât numărul de IMM-uri care trimit produse în afara granițelor este tot mai mare. IMM-urile românești transportă între 2.000 și 5.000 de tone de mărfuri lunar, fiind efectuate, în medie, 900 de transporturi pe lună.”,

a precizat Daniel Babii, Business Development Director în cadrul DSV Road.

Pe fondul majorării exportului, a crescut și cererea pentru transportul de tip grupaj, datorită flexibilității sale de a transporta cantități diferite, între 30 kg și 3.000 kg, fără obligația închirierii unui camion întreg. Grupajul rămâne preferat și pentru capacitatea sa de a reduce cheltuielile de transport cu până la 80%. De asemenea, este urmat de transportul intermodal, prin utilizarea combinată a trenului și a camionului, și a celui full truck load, cu încărcări complete.

Interesul crescut este și pentru soluția de Green Transport, urmând trendul companiilor multinaționale cu programe de sustenabilitate și strategie ESG de a opta pentru transport de mărfuri pe bază de biocombustibil. IMM-urile folosesc analiza impactului asupra mediului prin mărfurile transportate cu aplicația CO2 Reporting Tool, care calculează cantitatea de emisii de CO2 și dispune de consultanță pentru optimizarea lanțului logistic.

DSV Road își propune să reducă cu aproape 40% cantitatea de emisii de carbon până în 2030, inclusiv în România. La nivelul grupului DSV există un fond total de finanțare valabil de 1 miliard de coroane daneze (peste 134 de milioane de euro), din care pot fi atrase investiții în programe de ESG, de reducere a CO2 și de protejare a mediului în România.

Pentru grupul danez DSV, prezent local de aproape 30 de ani, România reprezintă una dintre cele mai importante piețe din regiune. Compania DSV Road estimează pentru acest an o creștere a business-ului cu 10%, după ce anul trecut a generat o cifră de afaceri de aproximativ 80 de milioane de euro datorită creșterii numărului de clienți și a cererii pentru toate tipurile de transport, în special grupaj și intermodal.

Articole similare

Ad