Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Camioanele au mai recuperat din diferența față de 2019

După ce în iulie și septembrie vânzările de camioane de peste 16 t au fost peste nivelul din aceleași luni ale lui 2019 (474, respectiv 477 de unități în 2020, față de 462, respectiv 427 în 2019), primele trei trimestre din acest an totalizează 3.381 de unități (3.078 de autotractoare + 303 vehicule specializate), față de 5.569 (5.357+212) în perioada similară din 2019. Adică o scădere de aproape 40%, în condițiile în care după primele două trimestre fusese de aproape 50%. Lider de piață continuă să fie MAN, cu 673 de autovehicule de peste 16 t (599+74).

Dintre cele 3.078 de autotractoare de peste 16 t, Mercedes-Benz a vândut 613 (353 cu prelate, 193 cu basculante, 34 cu betoniere, 10 pentru transport de vehicule, 5 cu temperatură controlată, 3 cu cârlig ridicător, 3 pentru transport de lemn, 1 cu caroserie amovibilă, 1 pentru transport de containere ș.a.), față de 1.386 în perioada similară din 2019. Producătorul german a fost urmat de MAN, cu 599 (353 cu prelate, 122 cu basculante, 45 de betoniere, 32 cu cârlig ridicător, 14 cu obloane rabatabile, 8 furgoane, 7 pentru transport de lemn, 4 pentru transport de materiale lungi, 3 cisterne, 2 cu temperatură controlată, 1 caroserie amovibilă, 1 pentru transport de furaje, 1 stropitoare, 1 cisternă ADR, 1 pentru transport de vehicule ș.a.), față de 969 în 2019, și de Volvo, cu 592 (528 cu prelată, 43 cu basculante, 5 betoniere, 4 cu temperatură controlată, 3 pentru transport de lemn, 2 cu obloane rabatabile, 2 pentru transport de vehicule, 1 furgon, 1 cisternă ADR, 1 caroserie amovibilă, 1 pentru transport de furaje și 1 cu cârlig ridicător), față de 810 în primele trei trimestre din 2019. DAF a vândut 346 de autotractoare (335 cu prelată, 4 basculante, 3 cisterne, 2 cu temperatură controlată, 1 cu obloane rabatabile și 1 cu cârlig ridicător), față de 815, Ford 289 (183 cu basculante, 65 cu prelată, 30 de betoniere, 6 cu obloane rabatabile, 2 cu cârlig ridicător, 2 cisterne și 1 cu temperatură controlată), față de 302, Scania 209 (146 cu prelată, 35 cu basculante, 14 cu cârlig ridicător, 4 pentru transport de lemn, 3 pentru transport de vehicule, 3 cu obloane rabatabile, 2 betoniere, 1 izotermă și 1 cisternă), față de 583, Iveco 207 (147 cu prelată, 42 cu basculante, 8 betoniere, 3 cu cârlig ridicător, 2 cu temperatură controlată, 2 cu obloane rabatabile, 2 cisterne ADR și 1 cisternă), față de 353, și Renault Trucks 202 autotractoare (167 cu prelată, 29 cu basculante, 2 cu obloane rabatabile, 1 pentru transport de lemn, 1 cisternă, 1 cu temperatură controlată și 1 stropitoare), față de 133 în primele trei trimestre din 2019 (producătorul francez a înregistrat singura creștere față de anul trecut). La mare distanță se află ATP Trucks, cu 17 camioane (15 basculante și 2 betoniere) și Wecon (4 caroserii amovibile).

Din cele 303 de vehicule speciale noi de peste 16 t înmatriculate în primele trei trimestre din 2020 (în perioada similară din 2019 fuseseră 212), Ford a vândut 119 (114 gunoiere, 3 vidanje, 1 vehicul de curățat străzi/canale ș.a.), față de 116, MAN 74 (54 de gunoiere, 7 vidanje, 5 pompe, 2 macarale mobile, 1 vehicul pentru pompieri ș.a.), față de 32, Scania 25 (20 de gunoiere și 5 cu macara mobilă), față de 3, Iveco 24 (18 gunoiere, 2 vidanje, 2 pompe, 1 macara mobilă ș.a.), față de 24, Liebherr (17 macarale mobile, față de 2 în 2019), Mercedes-Benz 16 (9 pompe, 3 vidanje, 1 macara mobilă ș.a.), față de 7, DAF 6 (4 gunoiere, 1 macara mobilă ș.a.), față de 5, Renault Trucks 6 (4 vidanje, 1 vehicul pentru pompieri și 1 gunoieră), față de 7, Volvo 6 (3 macarale mobile ș.a.), față de 2, Faun Expotec (5/9 gunoiere), Kirchhoff (1/3 gunoiere), Schwing (1 pompă, la fel ca în 2019), Sisu (1 macara mobilă, la fel ca în 2019), Tadano Faun (1 macara mobilă) și Eschlbock (1 autospecială de peste 16 t).

Din categoria autovehiculelor comerciale de 6-16 t au fost înmatriculate 236 de unități noi, față de 286 în perioada similară a lui 2019. Dintre acestea, 170 sunt autoutilitare (199 în 2019), segment unde lider de piață detașat este Iveco (122 – 32 de basculante, 32 cu prelată, 16 cu obloane rabatabile, 14 furgoane, 13 cu temperatură controlată, 6 cu cârlig ridicător, 6 pentru transport de vehicule și 3 cisterne – în creștere față de cele 99 din 2019), urmat de MAN, cu 13 (6 basculante, 4 prelate, 1 cu temperatură controlată, 1 furgon, și 1 cu obloane rabatabile), față de 26, DAF, cu 12 (6 pentru transport de butelii, 2 furgoane, 1 basculantă, 1 cu prelată, 1 cisternă și 1 caroserie amovibilă), față de 15, Mercedes-Benz, cu 11 (4 pentru transport de autovehicule, 4 basculante, 1 cu temperatură controlată, 1 cu obloane rabatabile și 1 platformă), față de 36, Isuzu (5 basculante, față de 1 în 2019), Renault Trucks (4 pentru transport de vehicule și 1 basculantă, față de 1 autoutilitară în 2019) Mitsubishi (1 basculantă, față de 10 autoutilitare în 2019) și Scattolini (1 basculantă).

Iar din cele 66 de autospeciale de 6-16 t (în primele trei trimestre din 2019 au fost 87), Iveco a vândut 22 (11 gunoiere, 2 platforme de lucru la înălțime, 1 vidanjă, 1 vehicul electric, 1 autorulotă ș.a.), față de 43 în 2019, Isuzu 14 gunoiere, față de 6 în 2019, Renault Trucks 12 (7 pentru pompieri, 4 gunoiere și 1 vidanjă), față de 14, MAN 11 (4 vehicule de curățat străzi/canale, 3 gunoiere, 2 vehicule pentru pompieri ș.a.), DAF 3 gunoiere, Mercedes-Benz 2 vehicule de curățat străzi/canale și Zoeller Tech 2 gunoiere.

La acestea se adaugă 44 de autovehicule comerciale de 3,5-6 t, față de 82 în 2019. 36 dintre ele sunt autoutilitare (42 în 2019), categorie unde lider de piață este Renault, cu 15 furgoane, față de 7, urmat de Iveco (7- 2 basculante, 1 cu temperatură controlată, 1 autotractor, 1 cu obloane rabatabile, 1 furgon și 1 pentru transport de vehicule – față de 4), Mercedes-Benz (2 furgoane, 2 suprastructuri deschise și 1 cu temperatură controlată, față de 12), Volkswagen (2 furgoane, 2 pentru transport de vehicule și 1 basculantă, față de 10), Ford (2 basculante, față de 4 autoutilitare în 2019), Gaz (1 basculantă, față de 2 autoutilitare în 2019) și SR (1 cu obloane rabatabile).

Iar din categoria autospecialelor de 3,5-6 t au fost înmatriculate în primele trei trimestre ale anului 8 unități, față de 40 în 2019. Iveco a vândut 2 vehicule de pompieri (în 2019 6 autospeciale), Hako 2 vehicule de curățat străzi/canale, iar Adria, Burstner, Dethleffs și Mercedes-Benz câte o autospecială. În timp ce liderul din 2019 Volkswagen, cu 21 de unități, nu a vândut în 2020 vehicule din această categorie.

În sfârșit, în primele trei trimestre din 2020 au fost înmatriculate pentru prima dată în România 10.289 de autovehicule comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 t, față de 14.781 în 2019. 9.806 dintre ele sunt autoutilitare (13.890 în 2019) și 483 sunt autospeciale (891 în 2019). La categoria autoutilitarelor lider de piață continuă să fie Ford, cu 1.970 de unități, față de 2.456, urmat de Dacia (cu 1.536/2.541), Iveco (962/1.189), Volkswagen (887/1.071), Renault (868/1.260), Mercedes-Benz (845/1.168), Fiat (821/1.418), Opel (733/719), Peugeot (334/607), Toyota (314/463), Citroën (167/314), Nissan (143/191), Mitsubishi (130/182), Isuzu (66/127), Dodge (10/5), FCA și Ssangyong (câte 3), Lada, Piaggio, Sommer și Spier (câte 2) și Autobuzul, HDS Van, Jeep, Lamar și STX (câte 1).

Iar la categoria autospecialelor de până la 3,5 t lider de piață este Renault, cu 126 de unități (față de în 2019), urmat îndeaproape de Volkswagen (120/162) și la mare distanță de XGO (37), Ford (34), Benimar (29), Roller Team (18), Ahorn și Mercedes-Benz (câte 13), Nobel Art (11), Iveco (10), Dacia (9), Opel (7), Hymer (6), Mobilvetta, Nissan și Palfinger (câte 5), Adria, Capron și Oil&Steel (câte 4), Fiat (3), Knaus, Laika, Movex și P.LA. (câte 2) și Auto Ribeiro, Carthago, Citroën, Ertrusco, GRS, Isuzu, Les Dauphins, McLouis, Rimor, Socage, Sun Living, Weinsberg (câte 1).

Conform datelor de la DRPCIV, în primele trei trimestre din 2020 au fost înmatriculate pentru prima dată în România 13.408 autovehicule comerciale noi din toate cele patru categorii de greutate (din care 749 de autospeciale și 2 vehicule incomplete) și 38.962 au fost reînmatriculate (din care 1.352 de autospeciale), iar 58.713 au fost reînmatriculate (din care 1.647 de autospeciale), față de 20.095, 40.994, respectiv 59.163 în perioada similară din 2019. Iar conform calculelor noastre, care la categoria autovehiculelor noi la prima înmatriculare le adaugă și pe cele care în statistici apar ca fiind rulate la prima înmatriculare, dar care au data primei înmatriculări cu cel mult șase luni înainte de data primei înmatriculări în România, este vorba de 13.976 de autovehicule, față de 20.729 în 2019.

Vânzările de semiremorci au scăzut cu 28,7%

În primele trei trimestre din 2020 au fost înmatriculate pentru prima dată în România 1.457 de semiremorci noi și 4.440 rulate, iar 7.058 au fost reînmatriculate, față de 2.591, 4.475, respectiv 7.542 în perioada similară din 2019. Conform calculelor noastre este vorba de 2.140 de semiremorci noi, față de 3.001 în 2019. Adică o scădere de 28,7%, în condițiile în care după primele două trimestre scăderea fusese de 35%.

Liderul de piață, Schmitz Cargobull, a vândut 726 de semiremorci noi (421 de basculante, 201 prelate, 87 cu temperatură controlată, 15 furgoane și 2 cu obloane rabatabile), față de 1.129 în 2019. Krone a vândut 334 de semiremorci (272 de prelate, 35 cu temperatură controlată, 11 cu obloane rabatabile, 8 pentru transport de containere, 6 platforme și 2 furgoane), față de 638, Wielton 222 (212 basculante, 6 cu podea coborâtă și 4 suprastructuri deschise), în creștere față de cele 169 din 2019, Schwarzmüller 146 (81 de prelate, 60 de basculante, 2 pentru transport de lemn, 2 platforme și 1 pentru transport de vehicule), față de 170, Mega (112 basculante, față de 103), și Kässbohrer 106 (41 de basculante, 16 prelate, 15 vehicule pentru materiale lungi, 11 pentru transport de containere, 9 cisterne, 8 platforme, 5 cisterne ADR și 1 pentru transport de vehicule), față de 129 în primele trei trimestre din 2019.

Sub 100 de unități au vândut Kögel, 90 (83 de prelate, 6 basculante și 1 platformă), față de 152, Meiller (68 de basculante, în creștere față de cele 36 din 2019), Stas 29 (24 de basculante și 5 platforme pentru mărfuri lungi), OMEPS (28 de cisterne), Magyar (27 de cisterne ADR), Berger 25 (18 prelate, 6 suprastructuri deschise și 1 platformă), Max Trailer 24 (17 cu podea coborâtă, 5 platforme și 2 pentru transport de containere), Zaslaw 16 (15 basculante și 1 pentru transport de lemn), Spitzer (15 cisterne), Bodex 14 (12 basculante și 2 pentru mărfuri lungi), Ardor 13 (11 cisterne ș.a.), Asam 13 (8 cisterne ADR, 3 pentru transport de vehicule, 1 cu obloane rabatabile și 1 cisternă) și Kraker (10 pentru transport de bunuri indivizibile). Sub 10 unități au vândut Stokota (9), Benalu (8), Lider Damper și Ozgul (câte 6), Faymonville și Pezzaioli (câte 5), BC-LDS, D-Tec, Eurobody, OMSP Macola și Sommer (câte 4), Doll, FGM, Lohr, Pavic, Schrader și Talson (câte 3), Alim, Cryolor, Efe Industri, Juziade, Nooteboom, OKT Trailer, Recker și Trneka (câte 2) și Ameridac, Broshuis, Chéreau, Donat, Fliegl, General Service, Gervasi, Goes, Gofa, Hmstreyler, Kalepar, Karbonsan, Kempf, Langendorf, Legras, Lintrailers, Nursan, Ozsan Treyler, Santi și Tabarrini (câte 1).

Cele mai multe vehicule comerciale radiate au mers la export

În primele trei trimestre din 2020 au fost radiate 76.226 de vehicule, mult mai puține decât cele 102.017 din perioada similară a lui 2019. Dintre acestea, 56.158 au fost dezmembrate și 20.068 au fost exportate, față de 72.408, respectiv 29.703 în anul anterior.

Dintre vehiculele comerciale au fost radiate 6.244 de autoutilitare (3.819 au mers la export), față de 6.992 în 2019, 617 semiremorci (471 la export), față de 666, 224 de autobuze (din care 46 au fost exportate), față de 311, 224 de remorci (116 la export), față de 349, 189 de autospecializate (7 la export), față de 309, 169 de autovehicule speciale (53 la export), față de 148, 168 de autotractoare (103 la export), față de 174, 146 de microbuze (48 la export), față de 163, 92 de autospeciale, față de 106 în 2019, 28 de remorci speciale (13 la export), față de 43 în primele trei trimestre din 2019, și 8 semiremorci speciale (din care 7 au fost exportate).

Articole similare