Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Primii cinci transportatori maritimi ar putea avea profit și în 2023. Pentru ceilalți va fi un an greu.

Companiile de transport maritim vor avea performanțe financiare în scădere semnificativă în 2023, ca urmare a transformării pieței, așa cum anticipează o analiză a Upply. Dar riscurile nu sunt la fel pentru toate firmele, unele fiind mai protejate decât altele.

Este clar pentru toți actorii din domeniu că factorii care le-au permis companiilor de transport maritim regulat de linie să obțină profituri colosale în 2021 și 2022 au dispărut: la început de 2023 cererea este mică, și prin urmare tarifele, în special pentru mărfurile care provin din China, au scăzut, deci transportatorii maritimi ar putea avea din nou dificultățile financiare din trecut.

Spre deosebire de acele momente însă, avantajul acum este că firmele respective și-au redus masiv datoriile în ultimii doi ani și chiar au acumulat rezerve, iar revenirea lor la soliditate financiară este o veste bună, deoarece nu este în interesul niciunui operator din lanțul logistic să lucreze cu parteneri fragili. Dar, și aici, atrag atenția analiștii Upply, nu toate companiile maritime au aceeași capacitate de a rezista la inversarea din prezent a tendinței.

Primele cinci companii de transport maritim din lume ar trebui să înregistreze un profit modest în 2023. Pentru celelalte însă, bătălia va fi grea. Și, oricum, toate vor fi obligate să-și reconfigureze serviciile, să scadă costurile și să facă restructurări majore.

Companiile care se bazează exclusiv pe transport maritim vor fi probabil dezavantajate față de cele care au optat pentru integrare verticală. Prin urmare, Maersk, COSCO și CMA CGM ar trebui să beneficieze de investițiile pe care le-au făcut în activitățile logistice din ultimii doi ani. Dar nici aceste servicii nu vor fi complet scutite de încetinirea economică, deși impactul va fi mai puțin dur decât în sectorul transportului propriu-zis de containere, unde tarifele pentru mărfurile din China au scăzut enorm în doar câteva luni. Diversificarea activităților practicată de marile grupuri de transport maritim ar trebui să servească drept amortizor împotriva scăderii rezultatelor operaționale.

În același timp, aceste grupuri mari, la care putem adăuga ONE, au o capacitate mai mare de a-și redistribui activitățile de-a lungul anului pe piețe care permit realizarea de volume și cifre financiare mai bune decât coridorul est-vest din China. Această redistribuire, chiar dacă are doar un impact mic, poate reduce efectul inversării tendințelor pieței asupra performanței financiare. ONE nu a optat pentru diversificare, dar poate conta pe un alt factor semnificativ: patriotismul din Japonia în a apela cu precădere la firme din țară.

Articole similare

Ad