Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Liberalizarea interjudețeanului nu se va face peste noapte

Liberalizarea transportului interjudețean este discutată de mai bine de un an, însă, deși se convenise un „plan de bătaie” între operatori și ministerul de resort, nu s-a ajuns încă la nicio finalitate. Curtea Constituțională (CCR) ar fi trebuit să se pronunțe cu privire la obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea OG nr. 27/2011, ce viza liberalizarea interjudețeanului cu o perioadă de tranziție, inițial în cadrul ședinței din 27 septembrie, apoi din 2 noiembrie, însă tot ce am primit a fost… o nouă amânare, până la finele acestei luni.

Programul interjudețean de transport, prelungit deja de mai multe ori la rând, este în vigoare până la 31 decembrie 2023. Cel mai probabil însă, din motive tehnice, Ministerul Transporturilor (MT) va fi nevoit să îl prelungească din nou, pentru că, indiferent de decizia CCR, timpul rămas până la finalul anului este insuficient.

Cea mai mare temere a operatorilor de transport era tocmai aceea de a nu fi puși în fața unei decizii de deschidere totală a pieței peste noapte, odată cu expirarea licențelor de trasee interjudețene la 31 decembrie a.c. Adriana Kalapis, Directorul Direcției Transport Rutier din cadrul MT, și Lucian Lambru, Director Licențe în cadrul Autorității Rutiere, au confirmat – cu prilejul intervenției avute la Gala Tranzit, din 9 noiembrie – faptul că, indiferent de decizia CCR, nu vor fi luate decizii radicale, care ar risca să destabilizeze piața. Astfel, dacă proiectul de lege va fi declarat constituțional, atunci se va merge mai departe cu adoptarea sa și va fi anunțat un nou calendar, care să respecte termenele legale, iar dacă verdictul va fi de neconstituționalitate, proiectul va trebui refăcut. Totul într-o plajă de timp rezonabilă.

Amintim că obiecția de neconstituționalitate a fost formulată de 43 de deputați aparținând Grupului parlamentar Uniunea Salvați România și de 13 deputați neafiliați, deși proiectul de act normativ fusese agreat de asociațiile patronale din industrie împreună cu Ministerul de resort. Iată cum tocmai cei care au reclamat că liberalizarea cu perioadă de tranziție este, în fapt, o prelungire mascată a programului de transport interjudețean sunt artizanii fără voie ai unei prelungiri în toată regula, fără un orizont clar de timp pentru finalizarea procesului legislativ. Sau poate, cine știe? Poate chiar asta s-a dorit, având în vedere că de-a lungul timpului cel mai sigur mod de a amâna un deznodământ a fost acțiunea în judecată.

Articole similare

Ad