Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Bulgaria și România vor adera la spațiul Schengen din martie 2024, începând cu eliminarea controalelor la frontierele aeriene și maritime interne

Comisia Europeană salută decizia unanimă a Consiliului UE de a primi România și Bulgaria în spațiul Schengen, ajungând la un acord cu privire la ridicarea controalelor de la frontierele aeriene și maritime din martie 2024. Aderarea va stimula călătoriile, comerțul și turismul și va consolida și mai mult piața internă.

Discuțiile privind o nouă decizie de ridicare a controalelor la frontierele terestre vor continua și în acest an. Potrivit comunicatului de presă, spațiu Schengen extins va face ca UE să fie mai puternică ca Uniune, atât pe plan intern, cât și pe plan mondial.

În 2011, Comisia a confirmat pentru prima dată că atât Bulgaria, cât și România sunt pregătite să devină parte a spațiului Schengen fără controale la frontierele interne. De atunci, Bulgaria și România au continuat să demonstreze că îndeplinesc condițiile pentru a deveni membre Schengen. Acest lucru a fost reconfirmat în trei misiuni de constatare la frontierele externe ale Bulgariei și României în 2022 și 2023. De asemenea, Comisia a lansat proiecte pilot cu România și Bulgaria în martie 2023 pentru a stimula gestionarea frontierelor externe, a consolida cooperarea cu țările vecine și a asigura procedurile mai rapid.

În ultimul deceniu, UE a depus eforturi pentru a consolida arhitectura care protejează spațiul fără controale la frontierele interne. Au fost introduse o serie de măsuri în domeniul securității și al cooperării polițienești și judiciare pentru a se asigura că UE rămâne puternică în fața amenințărilor la adresa securității. În prezent, spațiul Schengen este susținut și de un nou model de guvernanță, de un nou mecanism de evaluare și de un ciclu anual de raportare și monitorizare. Eforturile comune depuse în ultimii ani au făcut ca spațiul Schengen să fie mai puternic și mai rezistent.

Noua extindere a spațiului Schengen confirmă și consolidează atât încrederea reciprocă, cât și unitatea dintre statele membre pe care se bazează Schengen și va contribui la progresul acestui proiect esențial. Aceasta va face Uniunea mai puternică prin protecția consolidată a frontierelor noastre externe comune și printr-o cooperare eficientă – mai prosperă prin eliminarea timpului pierdut la frontiere și prin facilitarea contactelor între persoane și întreprinderi – și mai atractivă prin extinderea semnificativă a celui mai mare spațiu comun fără controale la frontierele interne din lume.

Discuțiile privind data pentru o eventuală ridicare a verificărilor persoanelor la frontierele terestre interne vor continua în 2024 și se așteaptă ca o decizie a Consiliului în această privință să fie luată într-un termen rezonabil.

„Ziua de astăzi marchează un moment istoric pentru Bulgaria și România. Și o zi de mare mândrie pentru cetățenii români și bulgari. Începând cu luna martie, aceștia vor putea traversa liber frontierele interne maritime și aeriene, fără controale la frontieră. Acesta este un mare pas înainte pentru ambele țări și pentru spațiul Schengen în ansamblu. Felicitări Bulgariei și României: această mare realizare este posibilă datorită muncii, angajamentului și perseverenței. Datorită vouă, spațiul Schengen va deveni și mai puternic, în beneficiul tuturor cetățenilor UE.”,

a declarat Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen

Articole similare

Ad